Costea preia interimar cârma Teatrului. Dinulescu rămâne favorit la conducerea instituţiei.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Era lui Laurian Oniga s-a sfârşit. Începând de astăzi, actorul Bogdan Costea preia şefia Teatrului Ioan Slavici, până la data în care va avea loc concursul pentru ocuparea scaunului de director al instituţiei.

Fostul „boss”al Teatrului nu a reuşit să obţină un rezultat satisfăcător, media de 8,37, nemulţumindu-i pe membrii comisiei  de evaluare, fiind nevoit să predea astăzi frâiele instituţiei, dată a expirat contractul său de management semnat în 9 martie 2009.

Noul director interimar în schimb, Bogdan Costea, al cărui nume este strâns legat de scena teatrală arădeană are în schimb un competitor pentru ocuparea scaunului de director. Din câte se pare, regizorul Radu Dinulescu, actualul şef de la Marionete este favoritul numărul 1 pentru scaunul Teatrului Ioan Slavici.

Ideea municipalităţii de a uni cele două instituţii, Teatrul cu Marionetele ar însemna pentru viitorul şef al posibilului mastodont cultural o muncă mult prea grea.

Cât îl priveşte pe Costea, acesta va avea suspendată funcţia de actor pe perioada interimatului. „Voi încerca să asigur continuitatea proiectelor instituţiei şi voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru a asigura buna desfăşurare a activităţii, condiţionat fiind, de limitările impuse de interimat. Chiar dacă funcţia de actor este suspendată pentru perioada interimatului, voi continua să joc în spectacolele în a căror distribuţie sunt deja”, a spus Costea, care a mai precizat că nu s-a decis încă dacă va participa la concursul pentru şefia Teatrului.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie