Cei care petrec Revelionul în stradă nu au voie cu artificii, petarde, sticle sau cutii cu băuturi alcoolice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jandarmii arădeni vor asigura măsurile de ordine pe timpul desfăşurării manifestărilor ce vor avea loc în spaţiul public, în municipiul Arad, în noaptea dintre ani.

Aceştia recomandă participanţilor la aceste evenimente să respecte indicaţiile primite de la forţele de ordine, să nu aducă artificii, petarde, sticle sau cutii cu băuturi alcoolice, să nu arunce cu obiecte spre scenă, să adopte un comportament în limitele decenţei şi să ţină cont de faptul că manifestările obscene şi cele contra bunelor moravuri sunt sancţionate de lege.

„Cetăţenii sunt sfătuiţi, de asemenea, să aibă grijă de bunurile personale şi să nu poarte la vedere obiecte de valoare care ar putea atrage atenţia, mai ales în timpul deplasării cu mijloacele de transport în comun. Pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, efective de jandarmi vor fi angrenate pentru a acţiona şi în sistem integrat, atât în municipiul Arad cât şi în oraşele din judeţ”, spune maior Emilia Fînaţă.

Pentru cetăţenii care se vor afla la munte în această perioadă, Jandarmeria Montană face următoarele recomandări: să se informeze asupra itinerarului propus, gradului de dificultate, condiţiile climaterice locale, precum şi starea de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu; să consulte prognoza meteorologică înainte de a pleca în drumeţii; să aibă echipament adecvat zonei de munte, lanternă, rucsac, trusă de prim ajutor şi provizii de apă şi alimente; să folosească numai traseele marcate şi să urmărească marcajele de pe traseu; persoanele amatoare de schi să folosească un echipament adecvat şi să aleagă pârtia de schi în funcţie de nivelul de pregătire; să nu pornească pe un traseu după consumarea băuturilor alcoolice; să echipeze autoturismele pentru iarn şi să aibă carburant suficient pentru a rămâne cu motorul pornit, în situaţii de înzăpezire.

De asemenea, dacă au nevoie de sprijin sau în caz de accident, să apeleze numărul unic de urgenţă 112, specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor şi locul unde sunt persoanele aflate in dificultate.

Jandarmeria Montană precizează că principalele evenimente nedorite, care au loc în regiunile de munte, se petrec din cauza lipsei unui echipament adecvat şi aventurării turiştilor în zone pe care nu le cunosc şi care, în această perioadă a anului, pot deveni periculoase.

Mai multe pentru tine:
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile