Peste 90.000 de petarde şi 500 de artificii, confiscate de la un băcăuan
0
Victor B. (39 de ani) a fost surprins de poliţişti în timp ce vindea fără documente legale patarde şi artificii într-un complex comercial din Bacău.
Poliţiştii au găsit asupra sa 92.766 de petarde şi 522 de artificii. Obiectele pirotehnice găsite au fost ridicate în vederea cercetarilor, iar în cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuarea fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice, a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.
Poliţiştii atrag atenţia cu privire la faptul că folosirea articolelor pirotehnice este interzisă în următoarele situaţii:
a) între orele 24,00 şi 6,00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
b) la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri;
c) la o distanţă mai mică de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;
d) la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;
f) pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;
g) la o distanţă mai mică de 500 m de păduri.
Atenţionăm cetăţenii că poliţia va combate cu fermitate în primul rând comerţul ilegal cu articole pirotehnice, dar şi folosirea ilegală a acestora, ca factor important în asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă civică prin care să se prevină apariţia unor accidente sau pagube materiale, au spus reprezentanţii Poliţiei Bacău.