Cea mai longevivă femeie din Arad a împlinit 106 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Are 106 ani şi este cea mai bătrână femeie din judeţul Arad. Acest lucru nu o împiedică însă să primească oaspeţi, mai ales când este ziua ei de naştere.

Printre cei care o vizitează de şase ani pe Ana Sereş este şi europarlamentarul Iosif Matula. Cei care o vizitează spun că în momentul în care stau de vorbă cu ea îşi găsesc liniştea interioară.

„Este o vizită de suflet. Aici, la Sintea Mare, în casa nanei Ana, îmi regăsesc liniştea interioară ori de câte ori vin. La vârsta dânsei, Ana Sereş are un optimism care ar trebui să servească drept model pentru noi. Chiar dacă a trecut prin momente mai grele, în toamnă, când de altfel m-a şi sunat la Bruxelles, acum este aceeaşi dintotdeauna. Anul acesta am găsit-o puţin mai obosită fizic, dar cu mintea la fel de sclipitoare, fapt incredibil pentru o persoană la anii dânsei. Cine o vede, nu-i vine să creadă că are în faţă o femeie la... 106 ani”, a declarat Matula.

La vizita din 7 decembrie, europarlamentarul a fost însoţit şi de reprezentanţi ai administraţiei locale, în frunte cu primarul Erdos Valentin.

„Sunt convins că nana Ana are sprijinul necesar ca să nu-i lipsească nimic. Am plecat liniştit şi datorită faptului că în casa dânsei am găsit o întreagă echipă a primăriei Sintea-Mare, în frunte cu primarul Erdos Valentin, fiind sigur că şi dânşii îi vor deschide în continuare uşa şi o vor ajuta la cele necesare unei vieţi cum rar ne este dat să întâlnim...”, mai spune Iosif Matula. Ana Sereş este cea mai longevivă femeie din judeţul Arad, pe primul loc situându-se un bărbat, din Turnu, de 108 ani.

„Nană Ană” sau „Ana Gugului”, cum era cunoscută încă din tinereţe în localitate, se întreţine singură, îşi face mâncare, spală, mătură şi face curat. Unicele rude în viaţă, 2 strănepoţi, vin să o viziteze, deşi sunt stabiliţi în alte localităţi. Pentru că vârsta îi este destul de înaintată o vecină merge zilnic să o viziteze şi o ajută în tot ceea ce are nevoie.

Femeia de 106 ani a trecut prin multe dar acest lucru nu a împiedicat-o să iubească copiii: ”Io am iubit mult pruncii. Tăţi i-am adunat pe lângă mine. Mi-o fost drag de ei”. Pe când avea 103 ani Ana Sereş a reuşit să pună pe fugă trei indivizi care au intrat peste ea în locuinţă ca să-i fure pensia. Bătrâna nu s-a pierdut cu firea şi, in timp ce hoţii îi răscoleau casa, a ieşit în curte şi a alertat vecinii. Atunci cei trei au luat-o la fugă. 

Vă mai recomandăm: INTERVIU Actorul Radu Beligan, la 95 de ani: „Nu trebuie să renunţi niciodată la starea de elev“

Cel mai longeviv jandarm român a împlinit astăzi 103 ani

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă