Baschetul este primul sport ales în cadrul campaniei iniţiată de către autorităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile locale au stabilit activităţile programate pentru perioada următoare care vor avea loc în Campania „Alege sportul cu primarul”. Astfel, în data de 24 aprilie, este programată participarea la activităţile AS Baschet Club Best.

Primăria Municipiului Arad reia de săptămâna viitoare seria de întâlniri cu cetăţenii „O zi cu primarul”. În acest an pe lângă participarea la activităţile din Primărie, arădenii sunt invitaţi şi să facă sport alături de edilul-şef.  În fiecare săptămână primarul şi invitaţii săi vor vizita câte un club sportiv şi vor avea ocazia să participe la activităţi demonstrative şi antrenamente.

„Dorim să încurajăm arădenii să practice sportul, şi mai ales dorim să atragem copii să facă sport şi în afara şcolii. De aceea, ne-am propus să organizăm această acţiune de promovare a cluburilor sportive din municipiu, pentru ca să facem pe rând cunoscute disciplinele care se practică în Arad, condiţiile de pregătire şi performanţele fiecărui club. Sperăm să trezim interesul părinţilor, pe care îi aşteptăm să vină în număr cât mai mare împreună cu copii la aceste activităţi”, a explicat primarul Gheorghe Falcă.

Întâlnirile „O zi cu primarul” şi „Alege sportul cu primarul” vor avea loc săptămânal, în zilele de miercuri. În cursul dimineţii se vor desfăşura întânirile cu cetăţenii interesaţi de administraţie, care vor lua parte la activităţile de pe agenda edilului-şef iar după-amiaza de la ora 17:30 vor avea loc întâlnirile cu arădenii care doresc să viziteze cluburile sportive alături de primar. Persoanele care doresc să participe la programele „O zi cu primarul” sau „Alege sportul cu primarul” se pot înscrie se pot telefonic la numărul 0257-281850, int. 307 sau prin e-mail, la adresa pma@primariaarad.ro, cu menţionarea programului de care sunt interesaţi.

„Pentru a veni în sprijinul celor care doresc să se înscrie la «Alege sportul cu primarul», activităţile programate pentru perioada următoare vor fi publicate din timp pe site-ul www.primariaarad.ro”, spune Corina Drăghici, purtător de cuvânt al Primăriei Arad.

În data de 8 mai este programată participarea la activităţile CSM Arad (Tenis de masă). În data de 15 mai, CS Universitatea ( Rugby).

În data de 22 mai, arădenii pot participa la activităţile CS Atletico (Fotbal), iar în data de 29 mai la cele ale CSM Arad şi AMEFA Arad (Înot, polo pe apă). Reprezentanţii Primăriei mai spun că participanţii sunt rugaţi să poarte echipament sportiv adecvat.

Mai puteţi citi: Arădenii vor avea ocazia să viziteze bazele sportive în cadrul Campaniei „O zi cu primarul”

Mai multe pentru tine:
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată