Autorităţile responsabile cu deszăpezirea oraşului s-au trezit greu în această dimineaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile responsabile cu deszăpezirea oraşului s-au trezit greu în această dimineaţă şi au atras nemulţumiri din partea şoferilor. Pe majoritatea drumurilor s-a circulat în condiţii de iarnă în această dimineaţă.

 „Se circulă greoi. Nu am văzut nicio maşină de deszăpezire în oraş, iar dacă va continua în acest mod se va circula şi mai greu de atât”, a declarat Gabriel Bugarin, taximetrist. Cei de la firma de salubritate Polaris, care sunt responsabili şi cu deszăpezirea, spun însă că şi-au făcut treaba.

„S-a ieşit pe traseu de aseară. Suntem mobilizaţi să lucrăm în schimburi, cel puţin până mâine, atâta vreme cât este anunţat că va dura frontul de ninsoare”, a declarat Adrian Tihoiu, reprezentant Polaris. Reprezentanţii primăriei susţin că operaţiunile de curăţare a străzilor se desfăşoară după un plan bine stabilit. „Prioritatea de dezăpezire este a arterelor principale cât şi podurile şi rampele”, a declarat Corina Drăghici, purtător de cuvânt în cadrul primăriei.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa