Aradul are un reprezentant în conducerea Organizaţiei de Tineret a PDL. Este vorba despre consilierul Glad Varga

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Glad Varga este consilier municipal

Tinerii democrat liberali s-au reunit sâmbătă, la Convenţia Naţională Extraordinară a Organizaţiei de Tineret a PDL, pentru a-i alege o nouă structură de conducere.

Noul preşedinte ales de către tinerii democrat liberali este Sorin Moldovan, acesta fiind ales cu 485 de voturi pentru, 153 împotrivă, iar un vot a fost anulat. Noua structură de conducere este formată din preşedinte, prim-vicepreşedinte, secretar general, doi secretari generali adjuncţi, 17 vicepreşedinţi şi membrii CNREL.

Aradul are în noua structură un reprezentant, Glad Varga fiind ales vicepreşedinte pe relaţia cu societatea civilă. Varga a câştigat competiţia pentru această funcţie într-o competiţie cu alţi doi concurenţi, din Cluj şi, repectiv, Maramureş.

„Am ales să candidez în acest domeniu, al relaţiei cu societatea civilă, pentru că aici trebuie PDL, în special prin noul val de politicieni, să facă eforturi de a se apropia de oameni, de a le recâştiga încrederea, de a relua dialogul cu societatea civilă. În Arad am ajuns consilier municipal din partea societăţii civile, şi asta pentru că organizaţia a înţeles de la bun început că trebuie să se deschidă pentru oameni şi a creat o competiţie liberă reuşind să atragă spre partid oameni noi, care anterior n-au fost implicaţi politic. Cred că acelaşi model trebuie să îl adoptăm şi în organizaţia de tineret la nivel naţional, să ne deschidem spre societatea civilă, să aducem oamenii alături de noi”, a declarat Glad Varga.

Prezentă la lucrările Convenţiei, prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul le-a transmis tinerilor democrat-liberali că societatea românească traversează o „criză periculoasă”, cea a absenteismului tinerilor la vot, şi i-a chemat să-şi impună în politică propriul model, „modelul unei Românii altfel”.

Ea a mai spus  că, în PDL, tinerii trebuie să preia ştafeta şi a dat câteva exemple precum cel al primarului Aradului, Gheorghe Falcă.

„Voi sunteţi viitorul PDL. Astăzi, în vârful partidului sunt oameni care s-au ridicat din rândurile dumneavoastră, fie că e vorba de Liviu Negoiţă, de Adriean Videanu, de Gheorghe Falcă, de Alexandru Nazare, de Roberta Anastase sau de Petru Luhan. Ei sunt tinerii PDL care preiau ştafeta şi duc mai departe soarta acestui partid”, a susţinut Andreea Paul.

Mai puteţi citi: Sorin Moldovan, noul preşedinte al tinerilor democrat-liberali

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă