Arădeanul Ciprian Zvonar este modelatorul de ceramică care e pasionat şi de tir sportiv

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul şi-a petrecut copilăria printre obiecte decorative din ceramică aşa că a hotărât să cunoască tainele acestei arte.

Ciprian lucrează în ceramică de 10 ani şi a participat la mai multe concursuri naţionale, dar şi internaţionale, care i-au adus numeroase premii. Din întregul său palmares, tânărul arădean se mândreşte cel mai mult cu medalia de aur obţinută la concursul din Torun, Polonia. Această medalie a câştigat-o realizând o vază cu nişte culori deosebite, operă care, în ciuda încercărilor numeroase, nu a putut fi surclasată. „Am reuşit să modelez o vază cu totul şi cu totul deosebită, cromatica fiind punctul forte, care cred eu că mi-a adus acest premiu”, îşi aminteşte tânărul. De altfel, dintre toate obiectele, micului artist îi place cel mai mult să modeleze vaze, pentru care spune că are o atracţie neobişnuită.

Tânărul povesteşte că procesul de prelucrare este destul de lung şi constă în prepararea mixurilor şi glazurilor din ceramică, urmată de modelarea diferitelor forme, colorarea cu cât mai multă imaginaţie, iar apoi aplicarea unei glazuri speciale şi arderea obiectelor. După scoaterea acestora din cuptor se mai verifică o dată realizând îndepărtarea eventualelor surplusuri.

Un hobby neobişnuit

Pe lângă modelatul ceramicii, Ciprian dezvăluie că este pasionat şi de tir-ul sportiv, pe care l-a  practicat în urmă cu câţiva ani în paralel cu cercul de ceramică. „Când eram mic îmi plăcea să mă uit la televizor la proba de tir sportiv din cadrul Jocurilor Olimpice. Mi-a plăcut atât de mult, încât părinţii mei au fost nevoiţi să mă înscrie la acest sport. Am practicat tir-ul o perioadă destul de lungă şi am obţinut numeroase medalii şi premii, însă cu timpul am renunţat în favoarea ceramicii care cred că predomină în topul preferinţelor mele”, povesteşte arădeanul.

Întrebări şi răspunsuri
Dintre ceramică şi tir sportiv, de ce ai ales ceramica?
Am ales ceramica pentru că am fost mereu atras de artă, de tehnicile minunate care duc în final la realizarea unui lucru plăcut ochiului,  având lângă mine şi experienţa mamei care mă sprijină şi mă ajută mult.

Care sunt planurile tale de viitor?
În viitor vreau să mă înscriu la o facultate de arhitectură sau design. Am în plan să continui în paralel şi munca în ceramică, iar peste câţiva ani, când voi fi arhitect sau, de ce nu, designer să pot propune lucrările mele ca elemente decorative pentru locuinţe.

Profil
Născut: 10 Octombrie 1995
Studii: Este elev la Liceul de Artă Sabin Drăgoi
Experienţă: face modele ceramice de 10 ani