Arădean, prins în flagrant încercând să obțină credit cu acte false. Alți doi bărbați, care l-au ajutat, sunt cercetați de polițiști

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ofiţerii Serviciului de Investigare Fraude au prins în flagrant, un bărbat care a încercat să obţină un împrumut, folosind documente false. Alături de el, sunt cercetați alți doi bărbați, care i-au eliberat actele contra unei sume de bani.

Bărbatul, în vârstă de 33 de ani, din Arad, s-a prezentat la o societate  de credit pentru a ridica  un împrumut, în valoare de 2.000 de lei.

Din investigaţiile efectuate de către poliţişti s-a constatat că bărbatul s-a prezentat cu o adeverinţă cu salariu de la angajator, cu toate că acesta nu avea loc de muncă.

În urma extinderii cercetărilor, s-a stabilit că documentele false au fost obţinute prin intermediul a doi bărbaţi, tot din Arad, „serviciu” pentru care urma să plătească  suma de 200 de lei.

Polițiștii i-au prins în flagrant și pe cei doi bărbați care urmau să îl ajute pe arădean. Tocmai când aceștia primeau suma de 200 de lei, au apărut și oamenii legii.

 “Poliţiştii continuă cercetările faţă de cele trei persoane, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de  înşelăciune şi fals în contractarea de credite”, a declarat subcomisar Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al IPJ Arad.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu