APIA a eliberat zeci de mii de adeverinţe fermierilor care îşi doresc un credit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fermierii arădeni sunt interesaţi să primească credite

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a eliberat peste 30.000 de adeverinţe pentru beneficiarii formelor de sprijin gestionate de către Agenţie şi care intenţionează să acceseze credite de la băncile care au încheiat cu APIA convenţii pentru finanţarea capitalului de lucru.

Astfel, pentru beneficiarii Plăţilor Naţionale Directe Complementare (CNDP) în sectorul zootehnic, APIA a eliberat 29.751 adeverinţe, pentru un efectiv de 285.635 bovine şi 2.061.443 ovine şi caprine.

Totodată, pentru beneficiarii sprijinului financiar din sectorul vegetal şi zootehnic acordat de la bugetul naţional, APIA a eliberat, în intervalul 03.12.2009 - 07.12.2009, un număr de 22 adeverinţe, din care 12 pentru sectorul zootehnic.

Pentru a facilita accesul la credite al fermierilor pentru activităţile curente, APIA a încheiat convenţii cu băncile comerciale şi cu Fondul de Garantare Creditului Rural - IFN SA, pentru beneficiarii SAPS, CNDP şi cei ai sprijinului financiar din sectorul vegetal şi zootehnic acordat de la bugetul naţional.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă