Apa termală scumpeşte biletul la ştrandul Neptun din Arad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Investiţia privind forajul pentru apă termală de pe Ştrandul Neptun din Arad va fi finalizată în curând. Iniţiativa aduce modificări în principala zonă de agrement a Aradului, dar şi în ceea ce priveşte tarifele percepute la intrare.

În noul sezon estival, arădenii vor fi nevoiţi să scoată mai mulţi bani din buzunar pentru a avea acces la zona bazinelor. Forajul pentru apă termală va duce la modificări semnificative în principala zonă de agrement a Aradului. Una dintre cele mai importante noutăţi pentru iubitorii de ştrand stă în mutarea bazinului pentru copii în zona comercială, dar şi extinderea zonei actuale a bazinelor către zona Micălaca.

„În locul bazinului de copii, va exista un bazin mai adânc. În acest an, vom avea o nouă zonă de agrement. Cea mai importantă modificare vizează mutarea bazinului pentru copii în zona comercială”, a spus Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad. Un tobogan uriaş, care îi va distra pe cei mici, urmează să fie instalat. Pentru acesta, primăria va plăti aproape 180.000 de lei, bani în care intră şi montarea toboganului.

Tarife noi la bazine

Resuscitarea ştrandului vine cu urmări, în special pentru cei care frecventează zona bazinelor. Municipalitatea promite apă termală în două bazine, apă încălzită de la soare în alte două şi un tobogan nou pentru copii, ceea ce va ridica automat preţul biletului de acces în această zonă. Accesul la bazine îi va costa, de această dată, pe vizitatori, zece lei, faţă de 7,5 lei, cât costa anul trecut. „Biletul va fi valabil pe tot ştrandul, iar în zona bazinelor de copii, tariful va fi mai mic”, a spus Drăghici.

În acest context, arădenii par nemulţumiţi de majorarea care va paşte odată cu începutul noului sezon, în vreme ce comercianţii de pe ştrand vor scumpirea biletului de acces în zona comercială.

„Majorarea tarifului în zona bazinelor ne afectează direct la buzunar. Zece lei zilnic mi se pare o sumă mult prea mare, mai ales dacă vii zilnic la ştrand. Este peste bugetul nostru”, a spus Aurel Chirilă, un arădean.

Se schimbă şi orarul


După modificările tarifelor şi ale zonelor de pe ştrand, orarul de funcţionare va suferi, de asemenea, schimbări. Primăria este dispusă să permită accesul şi după ora 1.00, în vreme ce la bazine, accesul va fi permis până la ora 21.00. Dacă anul trecut, în zona comercială, ultimul acces era permis până la ora 1.00, în acest an, arădenii vor mai putea intra la ştrand până la ora 3.30.

Se schimbă şi orarul

După modificările tarifelor şi ale zonelor de pe ştrand, orarul de funcţionare va suferi, de asemenea, schimbări. Primăria este dispusă să permită accesul şi după ora 1.00, în vreme ce la bazine, accesul va fi permis până la ora 21.00. Dacă anul trecut, în zona comercială, ultimul acces era permis până la ora 1.00, în acest an, arădenii vor mai putea intra la ştrand până la ora 3.30.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă