Alegeri parlamentare 2016. Tânărul Glad Varga trece de la implicarea în proiecte cu impact cultural, educaţional şi sportiv la statutul de deputat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul alegerilor parlamentare 2016 surpriza PNL Arad pentru Camera Deputaţilor a fost Glad Varga, un tânăr de 30 de ani implicat în mai multe proiecte.

Glad Varga este cel care a şi deschis lista PNL Arad pentru Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare 2016. Acesta are 30 de ani şi o experienţă profesională extrem de bogată,

În perioada 2009-2012, a fost preşedinte al Asociaţiei Educatio cu care a implementat nenumărate proiecte. Din 2013 este preşedinte al Asociaţiei Centrul Judeţean de Voluntariat Arad, iar din 2015 e preşedinte al Asociaţiei Centrul de Excelenţă Arad. 

Din 2010 până în 2012 a fost director al Cabinetului Parlamentar al deputatului Adrian Niţu, iar între anii 2012–2014 a deţinut funcţia de consilier local în cadrul Consiliului Local Municipal Arad. A intrat în politică acum 12 ani.

S-a concentrat pe proiecte

Glad Varga s-a concentrat în ultimii doi ani pe proiecte non-guvernamentale cu impact în foarte multe domenii: educaţie şi cultură, sport, tineret, ecologie etc. Între acestea, vă pot aminti:

Red Run, o spectaculoasă competiţie sportivă de anduranţă

Centrul de Excelenţă pentru Elevi, un cadru instituţionalizat pentru elevi şi profesori performanţi
 

ABC la Aeroport, cel mai important festival local de muzică electronică
Centrul Judeţean de Voluntariat, care oferă resurse logistice şi de pregătire tinerilor care vor la rândul lor să devină coordonatori de proiecte

Let’s do it Romania şi alte acţiuni de ecologizare, una dintre ele incluse în Cartea Recordurilor Guinness – cel mai lung şir de capace înşiruite din lume, circa 200.000 de capace fiind înşiruite pe circa 2,3 km pe stadionul Gloria

Festivalul Toamnei, maraton de gătit în aer liber. 

Glad Varga a absolvit cursurile Facultăţii de Ştiinţe ale Naturii a UVVG (2010) şi ale Facultăţii de Ştiinţe Economice a UAV (2012).

Acesta a declarat că este pregătit să facă auzită vocea tinerilor în Parlament.

Vă mai recomandăm: Rezultate alegeri parlamentare 2016. Se cunosc numele a şase dintre cei zece parlamentari arădeni

UPDATE Rezultate alegeri generale 2016 în judeţul Arad. PSD a câştigat alegerile cu 34,6 la sută

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?