A încercat să treacă vama pentru a ajunge la iubita sa în Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
A încercat să treacă vama arădeană fără act de identitate

Frontieriştii arădeni au reţinut azi noapte o persoană, care încerca să treacă vama arădeană ascuns în locaşul destinat frânei de mână al unui tren internaţional, încercând în acest fel să evite controlul de frontieră.

Azi noapte, în jurul orei 02.30, pe sensul de ieşire din ţară în trenul internaţional Rapid „Dacia”, care circula pe relaţia Bucureşti – Viena, a fost descoperită în locaşul destinat frânei de mână al unui tren internaţional un bărbat care încerca să treacă vama ilegal pentru a ajunge la iubita sa în Germania.

„S- a stabilit că bărbatul în cauză este cetăţean din România şi se numeşte Alexandru P, în vârstă de 22 ani şi inteţiona să se sustragă controlului de frontieră. Acesta dorea să ajungă în Germania la iubită şi a recurs la această metodă deoarece cartea sa de identitate i-a fost reţinută anterior de autorităţile feroviare din Germania pentru lipsă de bilet de călătorie”, adeclarat Mihaela Leş, purtător de cuvânt al IJPF Arad.

Mai multe pentru tine:
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cictrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice