VIDEO Preţul fericirii. Experimentul unui jurnalist american: „De ce oamenii cheltuie aceste enorme sume de bani?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jurnalistul american Benjamin Wallace se întreabă dacă fericirea chiar poate fi cumpărată într-o prelegere TED din vara lui 2008. Acesta a scris articole pentru GQ, Details, Salon şi The Washington Post.

Ziaristul Benjamin Wallace îşi începe prelegerea cu un video în care o sticlă de Château Lafitte - unul dintre cele mai scumpe vinuri din lume - din anul 1787 a fost vândută pentru 105.000 lire în data de 5 decembrie 1985. „Cumpărătorul era Kip Forbes, fiul unuia dintre cei mai excentrici milionari ai secolului 20”, precizează jurnalistul american, de pe scena TED, în iulie 2008.

Înregistarea video prezentată e de la un eveniment care a lansat unul dintre cele mai mari mistere ale vinului: în 1985, Hardy Rodenstock îşi anunţa prietenii din lumea vinului că muncitori în Paris spărseseră un zid de cărămidă şi descoperiseră un depozit ascuns de vinuri, care ar fi aparţinut lui Thomas Jefferson. Nu s-a spus atunci câte sticle de vin vechi ar fi fost găsite, şi nici locul au au fost acestea dezgropate.

Prin 2005, un milionar din Florida, proprietar a patru din sticlele de vin Jefferson, a devenit suspicios şi a angajat foşti agenţi FBI şi Scotland Yard ca să elucideze misterul sticlelor de vin găsite la Paris.

„Acum există suficiente dovezi că Hardy Rodenstock este un escroc şi că sticlele de vin ale lui Jefferson erau contrafăcute. Dar timp de 20 de ani, un număr incredibil de indivizi remarcabili şi cultivaţi din lumea vinurilor au fost oarecum atraşi de aceste sticle. Cred că vroiau să creadă că cea mai scumpă sticlă de vin din lume trebuie să fie şi cea mai bună sticlă de vin din lume, trebuie să fie cea mai rară sticlă de vin din lume. Am devenit din ce în ce mai interesat de întrebarea de ce oamenii cheltuie aceste enorme sume de bani, nu doar pe vin, dar pe multe alte lucruri, şi dacă au o viaţă mai bună decât a mea?“, mărturiseşte jurnalistul, potrivit relatării de pe ted.com, traduse în română de Ştefan Dincă şi Brânduşa Gheorghe.

Aşa a început să caute cel mai bun, sau cel mai scump, sau cel mai râvnit produs din mai multe categorii. Concluzia lui: „a fost o încercare foarte extenunată“.

A gustat carne de vită Kobe: „Sunt foarte puţine locuri în SUA unde poţi gusta carne de Kobe autentică, şi unul din ele e restaurantul lui Wolfgang Puck, numit CUT, din Los Angeles. M-am dus acolo, şi am comandat un sfert de kg de cotlet de vită pentru 160 dolari. A ajuns, şi porţia era minusculă. Şi am fost absolut revoltat. 160 de dolari pentru asta?“.

A condus una dintre cele mai rapide maşini din lume, cu un însoţitor de la o firmă. S-a plimbat prin canioanele din jurul Los Angeles-ului şi spre Autostrada Pacific Coast. „Şi, ştiţi, când ne-am oprit la semafor oamenii din maşinile adiacente ne-au trimis nişte priviri respectoase. Şi a fost uimitor“, a povestit jurnalistul.

În încheierea discursului său vorbeşte de un studiu interesant al unor cercetători de la Stanford şi Caltech. Aceştia au dat subiecţilor acelaşi vin, dar cu etichete de preţ diferite. Rezultatele au fost interesante: mulţi oameni au spus că le-au plăcut vinurile mai scumpe, deşi era vorba de acelaşi vin, doar ei credeau că sunt vinuri diferite.

„Interesant este faptul că cercetătorii au analizat imaginile IRM ale subiecţilor în timp ce degustau vinul. Nu numai că subiecţii au spus că le-a plăcut mai mult vinul mai scump, dar creierul lor a înregistrat experienţa că fiind mai plăcută pentru cei care au degustat vinul cu preţul mai scump“, susţine jurnalistul.

Mai puteţi citi:

VIDEO Secretul unei vieţi lungi şi fericite. Ce contează mai mult decât mişcarea şi dieta

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online