S-a sinucis din cauza reducerilor salariale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle

Nici familia, dar nici colegii bărbatului nu au bănuit că acesta avea gânduri ascunse de suicid. Marian Argeşeanu, de 44 de ani, lucra de aproape 17 ani la Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle şi era cunoscut ca o fire veselă şi glumeaţă

Întâmplarea tragică, care a avut loc ieri la Parchetul Videle, a şocat atât opinia publică, cât şi procurorii şi colegii din judeţ. Apropiaţii lui Marian Argeşeanu spun că ieri dimineaţă acesta a venit la muncă la ora obişnuită, dar nu a stat la discuţii cu colegii săi şi fuma ţigară de la ţigară. În schimb, şefii săi nu au observat o schimbare de comportament radicală, doar că nu mai comunica. „Când am venit dimineaţă la 8.00 nu l-am văzut. El stătea de obicei jos la intrare cu jandarmii. Am întrebat de el, iar jandarmii mi-au zis că venise, dar probabil că e prin clădire. El era un om vesel şi glumeţ, dar de ceva vreme nu prea mai vorbea cu nimeni”, povesteşte procuroul parchetului, Sorin Vremeş.


După aproape o oră de când a fost văzut ultima oară, Marian s-a aruncat de pe clădirea parchetului, în văzul a doi oameni, aflaţi în zonă. „La 9.04, apare internat la Spitalul din Videle. Zilele următoare, aceştia vor fi chemaţi la audieri”, a spus procurorul criminalist care se ocupă de caz, Traian Nedelcuţă. Deşi a căzut de la o înălţime de 17 metri (măsurători făcute de anchetatori), bărbatul nu a decedat pe loc. „A fost adus la spital în stop cardio-respirator. S-au efectuat manevre ireversibile de resuscitare. Avea mai multe leziuni şi politraumatisme”, povesteşte medicul de la Camera de Gardă, care a preluat victima, Marieta Bratu.

Marian era căsătorit şi avea un fiu în clasa a VI-a

Bărbatul locuia în comună Blejeşti, în apropiere de oraş, era căsătorit şi avea un fiu în clasa a VI-a. Deşi familia nu a vrut să comenteze motivele care l-au condus pe bărbat să recurgă la acest gest, apropiaţii spun că acesta avea probleme cu banii. Cu toate că serviciul omului era unul destul de bun, reducerile salariale l-au făcut pe acesta să nu îşi mai poată permite unele cheltuieli de subzistenţă. Soţia sa este angajată la o societate de petrol din Videle, dar banii nu le mai ajungeau pentru întreţinerea familiei. Cunoscuţii familiei spun că, după reducerile salariale, Marian câştiga în jur de 700 de lei.

Casa bărbatului de la Blejeşti

Nu a lăsat nicio scrisoare de adio

Omul nu a lăsat niciun bilet de adio, prin care să îşi justifice gestul. „Ne-am interesat şi am căutat prin lucrurile lui să vedem dacă nu cumva a lăsat un bilet de adio, da nu am găsit aşa ceva. Cu soţia nu am putut discuta, pentru că era în stare de şoc şi nu putea răspunde întebărilor noatre. Dar, nu avem suspiciuni cu privire la suicid, deoarece, din măsurătorile făcute de noi, de la uşa pe unde a intrat şi până la locul unde s-a aruncat sunt cam 22 de metri”, a mai spus procurorul de caz. Mai mult, cercetările arată că gestul bărbatului a fost unul calculat şi premediat şi nu ceva spontan. El a parcat maşina în curtea interioară în alt fel, tocmai pentru a nu cădea pe ea.

Locul unde a căzut Marian Argeşeanu

Mai multe pentru tine: