Povestea femeii de 93 de ani care a donat 10.000 de lei pentru Catedrala Neamului, din pensia de 500 de lei. „Mănânc o dată pe zi, seara, ca să fiu mai liniştită”

Gherghina Vasilescu, o femeie în vârstă de 93 de ani din Saelele, a donat 10.000 de lei pentru Catedrala Neamului. Asta deşi bătrâna are o pensie de doar 500 de lei. Ziarul „Lumina” scrie că bătrâna a renunţat la propriile plăceri şi nevoi, a mâncat doar seara şi, din pensia mică, a strâns o sumă consistentă pe care a dat-o pentru Catedrala Neamului.

Gherghina Vasilescu, din Saelele - Teleorman, are 93 de ani. Toată viaţa a trăit ca o pustnică în mijlocul lumii. Nu a fost căsătorită niciodată şi mănâncă doar seara. Aşa se simte „mai liniştită” şi liberă. Şi-a tăiat voia proprie, aşezându-se cu viaţa şi cu încercările ei numai în voia lui Dumnezeu. De aceea şi repetă des, cu smerenie, „Cum a dat Dumnezeu”. Această femeie a strâns şi a donat din pensia ei de 500 de lei pe lună peste 10.000 de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului, mulţumind astfel lui Dumnezeu pentru tot ce a primit de la El, relatează ziarul „Lumina”.

„Am 93 de ani. M-am născut şi am trăit toată viaţa în satul acesta. Nu am fost niciodată căsătorită. Am vieţuit cum a dat Dumnezeu. M-am ocupat cu gospodăria, cu agricultura. Tata, Petre Vasilescu, a fost cântăreţ la biserică. Pe mama o chema Floarea. Sunt credincioasă atât cât a dat Dumnezeu, Creatorul care ne-a făcut şi Purtătorul nostru de grijă. Merg la biserică de mică. Acum doar duminica. Dar aud la televizor slujbele. Las toate la pământ şi mă duc în casă şi le ascult. Fac şi eu ce am pomenit de la părinţi: ţin posturile, mă spovedesc, mă împărtăşesc şi mă rog cât îmi dă Dumnezeu putere. Mănânc o dată pe zi, seara, ca să fiu mai liniştită. Toată viaţa cel mai mult mi-a plăcut să fiu liberă şi să-mi ajute Dumnezeu să fac voia Lui.

Să-mi dea putere până la sfârşit să fiu lângă El. Când Îl simt aproape sunt fericită. Şi pentru asta sunt mulţumită. Când eram copil, protejată de părinţi, mergeam la biserică. Aşa am dobândit dragoste de Domnul. Mi-au plăcut slujbele şi le-am prins în sufletul meu. Am evlavie pentru toţi sfinţii, dar mai mult strig la Sfântul Gheorghe, al cărui nume îl port. Mi se întâmplă zilnic minuni pentru că tot ce este spre bine sunt de la Dumnezeu. Iar eu sunt aşa cum este voia Lui. Am mai multe rugăciuni pe care le spun: Împărate ceresc, Tatăl nostru. Când vedeam mai bine, citeam din Vieţile sfinţilor. Mi-a plăcut atât de mult de Biserică, încât am trăit în suflet numai cu ea. De aceea nu am avut niciodată intenţia să mă căsătoresc”, a spus mama Gherghina pentru publicaţia Lumina.

Dar pentru Catedrala Naţională

Mama Gherghina este ajutată de nepoatele din partea surorii ei. Pelaghia Preda, una dintre ele, la fel şi celelalte, vine tocmai de la Bucureşti şi are grijă ca „mătuşa Ghiţa” să rămână liberă. Pentru că aşa le-a cerut mama lor înainte de a muri şi pentru că în acest spirit au fost crescute şi ele. „Mamaia e foarte liberă. A dus viaţă de sihastru”, ne-a spus aceasta.

La rându-i, părintele Cătălin Alexandru Raicu, fiu al satului, a confirmat faptul că „tuşa Ghiţa” este nelipsită din biserică. „Vine foarte de dimineaţă la slujbă. Sunt preot de 20 de ani în sat şi nu cred să fi lipsit vreodată. Oamenii o respectă foarte mult. E un exemplu de smerenie. Pentru că a aflat de la noi preoţii şi de la televizor despre Catedrala Mântuirii Nea¬mului, m-a rugat să-i spun ce să facă pentru că doreşte să doneze şi ea bani pentru ridicarea ei. Iar eu, mergând la Bucureşti din trei în trei luni pentru nişte analize, pentru că am o problemă de sănătate, i-am dus donaţiile la Paraclisul Catedralei de fiecare dată, împreună cu un pomelnic, şi i-am adus chitanţele. Din pensia ei de 500 de lei pe lună a donat până acum peste 10.000 de lei. Din sat ea a dat cea mai mare sumă, ca să aibă lumină pe lumea cealaltă, cum îmi spune mereu”, a  mărtu¬risit părintele, pentru publicaţia citată.

„Într-o astfel de trăire şi spe¬ranţă îşi desăvârşeşte nevoirea pustnicească în mijlocul lumii mama Gherghina din Saelele, dobândind înţelepciunea darului ca prinos de lumină, linişte şi mântuire de la Domnul. Restul, cum spune ea: Cum o da Dumnezeu!”, conchide „Lumina”.