Modificări la regulamentul Ştrandul „Vedea” VEZI aici ce modificări au decis edilii Alexandriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consilierii locali au aprobat modificările aduse regulamentului de la Ştrandul Vedea

  Consilierii locali alexăndreni au votat la ultima şedinţă de CL o nouă hotărâre prin care au adus modificări la organizarea şi funcţionarea Complexului de Odihnă şi Recreere Ştrand Vedea din Alexandria, care au privit în general cursurile de înot şi închirierea terenului de fotbal.

  Dacă preţul de intrare a rămas la fel, respectiv 10 lei, iar olimpicii şi elevii pot intra gratuit, edilii oraşului au introdus în regulament aspecte cu privire la cursurile de înot şi au stabilit taxa de închiriere a terenului de fotbal din incinta complexului. Astfel, potrivit noului regulament, cursurile de înot se organizează în cursul zilei după un program, propus de instructor şi aprobat de conducerea ADP. Durata şedinţei de înot nu trebuie să depăşească o oră, iar numărul copiilor din grupa de cursanţi a fost stabilit după cum urmează: şase începători şi zece avansaţi. În ceea ce priveşte închirierea terenului de fotbal, preţul este de 20 de lei pe timp de zi şi 30 de lei noaptea, numai că acesta nu este deschis decât până la ora 20.00. Totodată, hotărârea aprobată de consilierii locali prevede că grupurile organizate de şcoli sau cluburile sportive care vor să meargă la ştrand au reducere 50%. Elevii care merg în grupuri organizate sunt în grija profesorilor, instructorilor sau a directorilor de unităţi de învăţământ.

Mai multe pentru tine:
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”