Investiţie în sănătate. O teleormăneancă şi-a construit o salină în centrul oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Teleormănenii cu probleme respiratorii au scăpat de deplasările lungi către staţiunile din ţară

Teleormănenii cu probleme respiratorii au scăpat de deplasările lungi către staţiunile din ţară. Cei care suferă de boli respiratorii şi nu-şi pot permite o plimbare până la Slănic Prahova sau Ocnele Mari pot vizita zilnic salina artificială deschisă în Alexandria. Salinoterapia este foarte bună pentru cei cu astm, inclusiv pentru copii.

45 de minute este durata unei şedinţe cu aerosoli, la salina artificială de pe strada 1 Mai din Alexandia. Alături de bolnavii de astm şi de cei cu alte probleme respiratorii şi fumătorii înrăiţi se pot trata în camerele cu sare. Salina este găzduită într-o casă ca oricare alta. Dincolo de prag, te întâmpină Ecaterina Negrilă, administratorul acestui proiect şi asistent medical ORL.

„Lucrând foarte mulţi ani în secţia ORL (Orto-Rino-Laringologie: urechi, nas, faringe şi laringe) am avut foarte mulţi pacienţi care erau nevoiţi să parcurgă sute de kilometri anual pentru a-şi face tratamentul. Aşa am ajuns să mă gândesc să fac o salină în oraş la îndemâna oricui”, ne-a explicat Ecaterina Negrilă.

În toate camerele salinei „pacienţii” se pot relaxa la o cafea sau vizionând programul preferat la televizor. Aerul pe care îl respiră clienţii este, de fapt, mult mai bogat în aerosoli salini decât cel dintr-o astfel de incintă creată în mod natural.

Ce boli se pot trata la salină

Expunerea la aerul din salină stimulează eliminarea secreţiilor de la nivelul bronhiilor, reduce inflamaţiile şi iritaţiile căilor respiratorii şi calmează tusea. De aceea, specialiştii recomandă tratamentul în saline mai ales persoanelor cu astm bronşic, celor cu bronşită, cu sinuzită, cu infecţii ale urechii, cu amigdalită, precum şi persoanelor cu alergii precum rinită.

Un alt beneficiu major al salinoterapiei este stimularea sistemului imunitar. Astfel, pe termen lung, această terapie tonifică organismul şi îl protejează infecţii. De asemenea, inhalarea aerosolilor din saline reglează metabolismul şi ajută la tratarea unor probleme cauzate de stres precum tulburările de somn şi anxietatea.

Totuşi, terapia cu sare are şi contraindicaţii, nefiind recomandată persoanelor cu tuberculoză pulmonară, celor cu micoze la nivelul plămânilor sau celor cu cancer pulmonar.

Ajută la curăţarea sinusurilor

Organismul uman reacţionează diferit la terapie, în multe cazuri chiar după prima şedinţă. La început apare o tuse seacă, apoi scurgeri nazale şi în final tusea expectorantă, rolul salinei fiind acela de a ajuta la eliminarea secreţiilor cu care este încărcat aparatul respirator.

“De când vin la salină mă simt foarte bine. Sunt deja la a doua cură. De fiecare dată, vin câte 15 şedinţe. Primăvara, vara şi iarna tuşeam, strănutam li îmi curgea mereu nasul. Acum am scăpat de această problemă”, ne-a mărturisit Marcel, un tânăr alexăndrean.

Preţuri accesibile
Până să se deschidă Salina Argos, teleormănenii erau nevoiţi să meargă la Ocnele Mari din Vâlcea sau la Slănic Prahova, cele mai apropiate staţiuni de judeţul nostru. Banii pe care îi cheltuiau doar pentru transport le ajung acum să plătească şedinţele de haloterapie la Alexandria.

Copiii până la 7 ani plătesc 8 lei pe şedinţă, elevii, studenţii şi pensionarii 10 lei, iar adulţii 12 lei.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort