În Teleorman, Ziua Culturii va fi celebrată cu fast

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul Şcolar Judeţean, în parteneriat cu Asociaţia Învăţătorilor Teleorman, Casa Corpului Diddactic şi Universitatea “Valahia” vor pregăti Ziua Culturii la Alexandria în data de 19 ianuarie. Evenimentul va avea loc în Aula Universităţii “Valahia” şi se va desfăşura sub forma unei sesiuni judeţene.

Tema propusă de organizatori este “Rolul dascălului în promovarea literaturii române”. Pentru a celebra cu fast un moment important pentru toţi oamenii ataşaţi de cultură, la această manifestare au fost invitate nume de marcă ale literaturii naţionale, dar şi specialişti cunoscuţi din domeniu, precum preşedintele Academiei Române, academician Ionel Haiduc, profesor universitar dr. Nicolae Georgescu, directorul Editurii Academia Română, scriitorul Dumitru Radu Popescu şi scriitorul Doinea Rizea.
Preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor Teleormăneni, Dan Parpală a precizat că la acest eveniment au fost invitaţi şi şi-au exprimat disponibilitatea de a participa educatori, învăţători, institutori şi profesori. Sesiunea de comunicări are rolul de a marca şi la nivelul judeţului Teleorman “Ziua Culturii Române”.

Mai multe pentru tine:
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie