Bibliocenaclul „Buchet de Vise”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biblioteca Judeţeană Marin Preda a găzduit ieri un bibliocenaclu, intitulat „Buchet de vise". În cadrul acestei manifestări au fost organizate două expoziţii.

Prima expoziţie, cea de teatru românesc, a constat în mai multe cărţi şi materiale documentare ce marchează „Ziua internaţională a teatrului (27 martie). Autorii ale căror cărţi au fost expuse sunt: Vasile Alecsandri, Barbu Delavrancea, Camil Petrescu, I.L. Caragiale, B.P. Hașdeu, Mihail Sorbu, D.R. Popescu, Marin Sorescu, Emil Isac.
Cea de-a doua, intitulată „Zvon de primăvară", a fost o expoziţie de compoziții decorative de primăvară- felicitări, mărțișoare- alături de materiale documentare despre tradițiile românilor în sezon ( legende, proverbe, zicători), realizate de elevii de la Liceul Teoretic C. Noica din Alexandria. Nu au lipsit din program nici momentele poetice, scenetele, dansurile populare şi cântecele interpretate de elevi.