Avem azile, căutăm bătrâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bătrânii de la căminul din Furculeşti îl aşteaptă pe Moş Crăciun

Fostele centre de sănătate de la Cervenia şi Furculeşti şi-au deschis ieri porţile ca azile pentru bătrâni, după un proces de tranformare anevoios care a durat cinci luni. Saloanele sunt acum gasoniere în regim hotelier cu televizor, frigider şi baie proprie. Condiţiile nu sunt însă la îndemâna oricui.

Saloanele cu paturi de fier, linia de gardă şi mirosul de spital sunt deja istorie la fostele centre de sănătate de la Cervenia şi Furculeşti care şi-au deschis ieri porţile ca şi cămine pentru bătrâni. Tranformarea a fost grea, recunosc şi managerii şi personalul şi termenul de cinci luni dat de minister s-a dovedit a fi un real maraton. „ A fost şi multă birocraţie, şi mult de lucru. Am tras cât am putut toţi cei 20 de salariaţi rămaşi aici. Nu am putut respecta termenul de 1 iulie, am rămas fără finanţare din cauza asta. În fine, bine că am terminat” recunoaşte Adrian Gâdea, managerul unităţii de la Furculeşti. Oficial, căminul s-a deschis ieri. Neoficial, primii beneficiari au ajuns aici de luni. În cele 18 camere de la Furculeşti sunt doar 6 beneficiari, deşi capacitatea totală este de 40 de locuri. Conducerea unităţii recunoaşte că la 1 iulie a avut 42 de solicitări, dar potenţiali beneficiari s-au răzgândit pe parcurs. „ Am avut mai multe cereri. Şi acum avem 17 dosare. Unele sunt persoane netransportabile. Nu aveam personal pentru aşa ceva şi nu le putem primi. Eu sper ca în 30 de zile să umplem căminul. Ne facem publicitate on line” a mai spus managerul de la Furculeşti. Şi managerul de la Cervenia , unde sunt doar 9 beneficiari este optimist că va reuşi să umple cele 50 de locuri disponibile. „ Imposibil că nu vină, am dat anunţ şi în presă” a spus Nicolae Bulumac.

Condiţii ca la hotel

Printre beneficiarii noului cămin din Furculeşti se numără şi  Elena Voicu, de 55 de ani. De origine din Bucureşti, femeia a ajuns în anii 80 în Alexandria , în urma căsătoriei. S-a îmbolnăvit de depresie şi nu a mai suportat traiul la bloc. A ales să vină la cămin şi şi-a lăsat cei doi copii în casa ei. „ Este foarte bine aici. Nu mă aşteptam la asemena condiţii, mâncare excelentă, personalul la fel. Avem televizor, firgider, aer condiţionat, baie în cameră. Eu aici vreau să mor” spune femeia. Ioana Adam, de 82 de ani a ajuns la căminul din Furculeşti pentru că nu mai putea să aibă grijă de gospodărie singură. Nu are copii şi niciun ajutor. „ E frumos aici. Aştept să îmi vină o colegă de cameră” spune bătrâna care vorbeşte despre personalul de la Furculeşti, ca şi cum aceştia ar fi acum familia ei.

850 de lei, costul pe care trebuie să îl plătească fiecare bătrân

Statul alocă pentru bătrânii cazaţi în cămine 1411 lei. Bani trebuie să dea însă şi bătrânii. Fiecare beneficiar trebuie să achite pentru condiţiile de aici 850 de lei. „ Potrivit legii ei dau 60% din pensie. Dacă pensia e mică şi nu acoperă 850 de lei, diferenţa trebuie să o dea aparţinătorii, copii sau rudele” spune Adrian Gâdea. Managerii spitalelor spun că suma nu e mare şi că la azilele private, cotizaţia depăşeşte 1500 de lei.

Sătenii din zonă încă mai caută spitalul

Deşi Centrul de Sănătate de la Furculeşti s-a închis la 1 aprilie,  sătenii din comună şi din localităţile învecinate încă mai vin să caute asistenţă medicală aici. „ Mai vin oameni să se interneze sau să caute camera de gardă. Spitalul asta deservea 30.000 de  locuitori” recunoaşte managerul de la Furculeşti.


Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat