Autorizaţia de mediu îşi reduce valabilitatea la jumătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorizaţia de mediu şi-a redus valabilitatea foto: Claudiu Dumitrache

S-a schimbat modificarea: autorizaţia de mediu şi-a redus valabilitatea la jumătate, adică la 5 ani. Noile reglementări sunt, de fapt, o “învârtire în jurul cozii”, pentru că prevăd o modificare a unei hotărâri din 2008 care stabilea tocmai creşterea valabilităţii autorizaţiei de mediu de la 5 la 10 ani.

Conform unui comunicat de presă remis de Agenţia pentru Protecţia Mediului Teleorman, reglementările privind protecţia mediului au fost modificate.

Astfel, termenul de valabilitate a autorizaţiei de mediu a fost modificat la 5 ani, faţă de 10 ani cât era până acum. Cât priveşte autorizaţia integrată de mediu, act prin care se dă dreptul de exploatare în totalitate sau în parte a unei instalaţii, aceasta rămâne valabilă pe o perioadă de zece ani.

În situaţia în care se decide revizuirea actelor de reglementare, autoritatea competentă poate solicita refacerea raportului de mediu, a raportului privind impactul asupra mediului sau a bilanţului de mediu, după caz.

Pe aceeaşi temă:

Agenţia pentru Protecţia Mediului Bacău invită la "Colaborare pentru păsările migratoare"

Mănăstirea Putna a atacat avizul de mediu pentru prospecţiunile cu explozii de dinamită

APM demarează o campanie de combatere a plantei invazive Ambrosia

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare