Alegeri locale 2016. Liviu Dragnea a votat la Turnu Măgurele. Un elector, despre şansa PSD: „Să ştiţi că acum nu mai iese“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea a votat la Turnu Măgurele la alegerile locale din 5 iunie 2016 Foto Elisa Bouleanu

Liviu Dragnea, liderul PSD, a votat la Turnu Măgurele la alegerile locale din 5 iunie 2016. Politicianul, care este condamnat penal, a mărturisit cu ce gânduri a venit la urne.

Liderul PSD Liviu Dragnea a votat la alegerile locale din 5 iunie 2016, la secţia de votare nr. 66 organizată la Şcoala gimnazială ”Mircea cel Bătrân” din Turnu Măgurele, oraşul său de domiciliu. El a declarat că a votat cu încredere în oameni şi speranţă în viitor. 

Dragnea a venit la vot însoţit de candidatul PSD Dănuţ Cuclea, primarul în funcţie, aspirant la un nou mandat. „Votez oamenii în care cred. Am foarte mare speranţă în viitor“, a declarat liderul PSD. Întrebat ce prognostic are pentru scorul PSD, el s-a arătat optimist: „Cred că va fi bine. O să spun mai multe diseară“.

” Am votat în primul rând pentru dezvoltare şi sper ca toţi românii astăzi să voteze pentru dezvoltarea comunităţilor lor, să voteze oameni serioşi şi oameni responsabili. Sunt patru ani importanţi pentru România,  patru ani în care se pot realiza multe proiecte. Aşa cum am votat şi eu sper ca românii să voteze oameni seriosi, oameni responsabili, oameni care nu vând iluzii, oameni cinstiţi şi corecţi şi care,  împreună cu comunităţile lor, vor face ca România să se dezvolte”, a mai spus Dragnea la Turnu Măgurele.

Dragnea a testat la Turnu Măgurele sistemul informatizat din secţia de vot : ”Foarte mulţi colegi erau îngrijoraţi de sistemul nou. Sperăm să funcţioneze, să nu se blocheze, sperăm s nu fie probleme cu buletinele de vot . Sper ca până diseară toti oamenii care  sunt interesaţi de viaţa comunităţii să voteze. Am mare încredere în ziua de azi. E o zi importantă pentru România”.

Liviu Dragnea a plecat pe jos de la secţia de votare, însoţit de candidatul PSD la Primăria Turnu Măgurele şi a dat mâna cu oamenii care se îndreptau către secţie. Liderul PSD a avut surpriza neplăcută să fie abordat de un cetăţean, care i-a spus franc, despre şansa  la vot a candidatului-primar: „Până acum a fost bine. A ieşit. Dar să ştiţi că acum nu mai iese“.

Prezenţa la vot în Teleorman este de aproape 15% la ora 10, ceea ce plasează judeţul pe primul loc în topul naţional al prezenţei la vot.

Un număr de 334 de secţii de votare sunt deschise în Teleorman pe 5 iunie, ziua alegerilor locale 2016. Potrivit datelor Autorităţii Electorale Permanenta, în Alexandria sunt aşteptaţi la urne 43.963 de alegători  în 34 de secţii de votare.

Revenim cu amănunte

Pe aceeaşi temă:

Alegeri locale 2016. Teleormanul conduce în topul naţional al prezenţei la vot

Alegeri locale 2016. Rezultatele scrutinului pentru CJ Teleorman

Alegeri locale 2016 Alexandria. Rezultatele scrutinului din 5 iunie

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani