Accident pe DN 54, la Turnu Măgurele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

  Un căruţaş de 37 de ani din Islaz a ajuns la spital cu răni grave, după ce o maşină condusă de un cetăţean francez i-a lovit atelajul. Neatenţia în conducere, dar şi nerespectarea regulilor de circulaţie conduc de cele mai multe ori la evenimente rutiere, soldate cu persoane rănite.

  Accidentul s-a produs pe DN 54, în localitatea Turnu Măgurele, iar din cercetările poliţiştilor a reieşit că francezul de 71 de ani, care conducea autoturismul în aceeaşi direcţie de mers cu căruţaşul nu a păstrat o distanţă regulamentară faţă de ultimul. Agenţii de poliţie turneni îl cercetează acum pe cetăţeanul francez pentru vătămare corporală, pe numele său fiind întocmit dosar penal.