VIDEO Izolaţi în Apuseni, singuri şi fără pensie. Cum îşi trăiesc bătrâneţea oamenii munţilor
0Echipa emisiunii „Izolaţi în România” a urcat din nou în Munţii Apuseni, în Alba, unde a întâlnit bătrâni care trăiesc încă din munca mâinilor lor, fără niciun venit din partea statului.
Viaţa la munte e şi cu soare şi cu umbre. Sunt poteci multe, unele dintre ele bătute de câte un singur om. Rămaşi singuri pe culmi, oamenii trăiesc alături de animalele din ogradă, înconjuraţi doar de păduri, la kilometri distanţă de cei mai apropiaţi vecini.
Înţelepţi şi singuri nu se plâng deşi nu au nimic, doar pădure şi Dumnezeu. La peste 80 de ani, bătrânii cresc animale, cosesc iarba în grădini, fac pâine, pentru că pădurea la care au muncit o viaţă nu le dă pensie.
„La cei 84 de ani ai săi coseşte şi taie lemne, pentru că altfel nu ar avea ce să mănânce. (…) Pâinea o fac acasă pentru că drumul până la magazin e prea lung pentru anii pe care îi au. (…) Vecinii sunt departe, copii nu au şi de aceea s-au învăţat să se mulţumească cu ce produc din mâinile lor. (…) În Munţii Apuseni întâlneşti mulţi bătrâni precum ei, care trăiesc din munca mâinilor lor, deşi au peste 80 de ani. Au lucrat o viaţă întreagă acasă şi la pădure, dar pădurea nu le dă pensie”, a explicat Dite Dinez, realizatorul emisiunii „Izolaţi în România”.
„Cu spatele am muncit mai mult. A fost bine că am putut munci. Eu nu am timp să stau, acum dacă bag pâinea în cuptor, dacă nu pot lucra la fân, am aici nişte lemne, trebuie să ies prin ploaie, m-am dus, le-am adus să le tăiem, îmi e timpul foc şi acuma vara, fierb la porci, fac de mâncare. (…) Greu, şi iarna, nu are cine-ţi aduce lemne de foc, nu are cine să te ia dacă se întâmplă ceva. (…) Mulţumim lui Dumnezeu că putem merge, că putem lucra”, spune o femeie.
„Nu am avut casă, a trebuit să facem casă, copii, trebuie să lucrăm şi acum, suntem bătrâni şi musai să lucrăm. Pensie nu avem, pădurea nu ne dă pensie”, spune o altă femeie, care îşi trăieşte bătrâneţile cu multe greutăţi.
Unul dintre localnici povesteşte că stă în chirie, singur, de 7 ani, după ce fratele său l-a scos afară din casă. Curent electric nu are pentru că nu are bani să-l plătească. Noaptea, singura lumină este de la o lampă veche şi o lanternă. Ziua spune că nu face focul, pentru că lemnele le aduce cu greu, în spate. Poteca până la cei mai apropiaţi vecini are aproximativ 3 kilometri. Pe timpul iernii însă, aceştia din urmă se vor muta şi vor reveni abia la vară.
Sunt imagini tulburătoare din locuri uitate de lume, în Munţii Apuseni. Peisaje impresionante şi oameni cu poveşti de viaţă pe măsură. Mărturii demne de ascultat despre cum se trăia pe vremuri, atunci când munţii erau casă pentru mii de oameni. Şi crâmpeie de înţelepciune câştigată după ani grei de trai pe munte.
Lumea lor este cu totul diferită de cea normală. Trăiesc izolaţi în munţi la capătul unor poteci. Capătul lumii noastre este, de fapt, locul în care începe lumea lor. O viaţă de neimaginat trăită în izolare. Sunt kilometri întregi de mers pe jos până în cea mai apropiată comună. Trebuie să îi facă indiferent dacă este vară sau iarnă, dacă plouă sau ninge. Este drama prin care trec locuitorii satelor izolate din Munţii Apuseni. Acolo se nasc, acolo trăiesc, acolo mor. În singurătate, la capătul lumii noastre.