VIDEO Deputatul Clement Negruţ: „Sunt în favoarea proiectului Roşia Montană“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul Clement Negruţ

Deputatul Clement Negruţ este primul parlamentar de Alba care se exprimă public în favoarea proiectului Roşia Montană, după adoptarea de către Guvern a proiectului de lege privind investiţia din Munţii Apuseni. Negruţ a declarat că este în favoarea proiectului, în primul rând, pentru ceea ce înseamnă pentru judeţul Alba.

“Sunt unul dintre susţinătorii proiectului Roşia Montană, nu pentru ce înseamnă neapărat proiectul RMGC, ci pentru ceea ce înseamnă această investiţie pentru judeţul nostru. M-am săturat de unii care vorbesc despre Roşia Montană şi habar nu au. Vorbesc despre cianuri ca despre o o catastrofă nucleară, dar puţini ştiu că în Munţii Apuseni există un iaz de decantare cu cianuri  la Valea Sartăşului şi nu spune nimeni nimic, nu este nimeni calamitat în zona asta”, a spus deputatul de Alba. Parlamentarul a precizat că în prezent zona Munţilor Apuseni are mari probleme din punct de vedere economic.

Clement Negruţ a criticat, însă, poziţia adoptată de premierul Victor Ponta, după adoptarea proiectului de lege în Guvern. “Ceea ce face acum Ponta şi guvernul USL declarativ când stă pe partea stângă a mesei şi ce face când se mută pe partea cealaltă a mesei. Adică, vii premierul României şi dai drumul la acest proiect ca şi prim-ministru şi spui avem o lege care merge în Parlament, suntem pentru dezvoltare, sunt pentru proiectul Roşia Montană şi trec pe partea cealaltă în banca de deputat şi spun nu voi vota acest proiect în calitate de parlamentar şi nu sunt de acord cu exploatearea aurului cu cianuri. Ce să înţeleg eu ca cetăţean, în primul rând, şi ce vor înţelege parlamentarii USL dacă nu acest lucru, în opinia mea, este o mare cacealma a acestui guvern. Vom vedea ce se întâmplă în Parlament”, a declarat deputatul. Clement Negruţ şi-a anunţat luni decizia de a demisiona din PDL şi de a se înscrie în partidul Mişcarea Populară. 

   

Proiectul de lege aprobat de Guvern şi transmis Parlamentului vorbeşte despre un nou proiect minier, cu beneficii economice mai mari pentru statul roman, cu respectarea strictă a condiţiilor de mediu, la cele mai înalte standarde europene şi investiţii importante în patrimoniul naţional. De asemenea, proiectul trimis spre aprobare Parlamentului mai prevede creşterea redevenţei la 6% şi a participaţiei statului în compania Roşia Montană Gold Corporation la 25%. Decizia Guvernului a determinat regruparea opozanţilor proiectului, care au organizat duminică, 1 septembrie, manifestaţii de protest în mai multe oraşe din ţară.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie