UPDATE Pregătiri pentru creşterea cazurilor de COVID-19. Containere modulare, instalate la spitalul din Abrud

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Containerele au fost transportate la Spitalul Orăşenesc Abrud

La Spitalul Orăşenesc Abrud, judeţul Alba, va fi operaţionalizată începând de luni o unitate ataşată spitalului care va deservi bolnavii diagnosticaţi cu COVID-19 din judeţ, forme uşoare şi medii.

UPDATE Şase containere modulare destinate triajului şi tratării persoanelor infectate cu COVID-19 au fost instalate de pompierii militari, vineri, în curtea spitalului din Abrud, urmând ca sâmbătă să ajungă aici cel de-al şaptelea container, iar un altul să fie instalat la spitalul din Câmpeni.

Iniţial, toate cele 8 containere trebuiau să fie amplasate la spitalul din Abrud, însă, în urma unei analize făcute de autorităţile din judeţ, s-a luat decizia ca unul dintre acestea să fie trimis la Câmpeni. ”În urma unei analize efectuate la nivelul Prefecturii judeţului Alba, condusă de domnul prefect Nicolae Albu, la care au participat Inspectorul Şef al ISU Alba, col. Guia Adrian şi Directorul DSP Alba, domnul Sinea Alexandru, s-a luat decizia relocării containerelor modulare ajunse în judeţ cu sprijinul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, astfel:

– 6 containere modulare, au fost instalate de pompierii militari, astazi, in curtea spitalului Abrud, containere care vor deservi in triajul si tratarea pacienţilor diagnosticati cu nou coronavirus SARS-COV-2. Containerele dispun fiecare de 4 paturi.

– alte 2 containere vor fi instalate in decursul zilei de maine, cate unul pentru Spitalele din Abrud si Cimpeni”, informează reprezentanţii ISU Alba.

Ştirea iniţială: Este vorba despre 8 containere modulare a câte 4 paturi totalizând 32 de locuri. Acestea sunt în curs de relocare din comuna Şona, având destinaţie iniţială adăpost pentru personaele afectate de inundaţii.

Containerele corespund din punct de vedere iginico-sanitar pentru noua destinaţie. Acestea vor fi folosite doar atunci când capacitatea spitalelor din judeţ va fi atinsă, susţine directorul DSp Alba, Alexandru Sinea.

Autorităţile sanitare din Alba au fost nevoite să suplimenteze locurile pentru bolnavii COVID-19, după ce spitalele care sunt dedicate tratării acestora s-au umplut.

În unităţile sanitare din judeţ unde au fost înfiinţate secţii destinate special bolnavilor de coronavirus erau joi, 23 iulie, un număr de 94 de bolnavi internaţi. 

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică au suplimentat cu încă 102 locuri spaţiile speciale de la Spitalul de Pneumologie din Aiud şi Spitalul Orăşenesc din Abrud.  Alte 52 de locuri vor fi disponibile, începând de săptămâna viitoare, la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Albă Iulia, unde se derulează lucrări de modernizare. Aici va fi instalat şi un sistem de alimentare cu oxigen, o reţea de televiziune prin cablu şi o reţea de internet wifi, toate destinate pacienţilor ce vor fi trataţi la Albă Iulia. 

Medicii din spitale au constatat că persoanele testate pozitiv s-au speriat de evoluţia cazurilor din ultma perioadă şi preferă să se trateze în spitale. Unii refuză chiar să fie externaţi după cele 48 de ore, timp în care trebuie să stea obligatoriu în spital. 

Vă mai recomandăm să citiţi:

Pacienţii cu COVID-19 au umplut spitalele din Alba. Autorităţile au înfiinţat încă 102 paturi. Oamenii nu mai vor să se trateze acasă

FOTO Povestea tezaurului vechi de 3.500 de ani, descoperit întâmplător de nişte copii care păşteau animalele

VIDEO Alunecare de teren masivă pe lotul 1 al Autostrăzii Sebeş-Turda. Un deal a luat-o la vale, acoperind jumătate din corpul viitoarei şosele

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO