UPDATE Dosarul „Pomponio-Finanţe“, a doua amânare la Curtea de Apel Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci funcţionari de la Direcţia de Finanţe Alba, opt angajaţi ai societăţii comerciale Pomponio SA Alba Iulia şi patronul firmei Europeexpres SRL se prezintă marţi, pentru a doua oară, în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel din Alba Iullia pentru infracţiuni economico-financiare.

UPDATE, ora 16.25 Comunicatul oficial al Curţii de Apel Alba Iulia:

„La termenul de judecată de astăzi,  doi dintre apărătorii aleşi ai inculpaţilor au solicitat amânarea judecării deoarece au fost angajaţi de curând în cauză şi nu au avut timp să studieze corespunzător dosarul. În vederea asigurării dreptului la apărare Curtea de Apel Alba Iulia a amânat judecarea cauzei pentru data de 27.09.2011,  până la care avocaţii aleşi să studieze dosarul şi să pregătească apărarea urmând ca la acest termen instanţa să se pronunţe şi cu privire la menţinerea măsurii arestării preventive a celor 4 inculpaţi aflaţi în stare de arest preventiv şi a cererilor de liberare provizorie sub control judiciar formulate de 3 dintre ei“

UPDATE, ora 14.30

Dosarul în care sunt judecaţi cinci funcţionari de la Direcţia de Finanţe Alba s-a finalizat cu o nouă amânare la Curtea de Apel din Alba Iulia. Doi dintre avocaţii angajaţilor de la firma „Pomponio“ au ceut timp pentru studierea rechizitoriului, întrucât au fost angajaţi ca apărători după data de 6 septembrie, primul termen akl procesului.

Instanţa a admis solicitarea luând în calcul şi faptul că dosarul a fost pentru o perioadă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde s-a judecat recursul la măsura arestării preventive pentru foştii funcţionari ai Fiscului din Alba.

Tot la termenul de marţi, apărătorii foştilor angajaţi ai Direcţiei de Finanţe Alba au solicitat eliberarea sub control judiciar pentru o parte dintre inculpaţi. Legalitatea măsurii arestării preventive va fi judecată la termenul următor, stabilit pentru 27 septembrie.

Dosarul se judecă pe fond marţi, la Curtea de Apel Alba Iulia, instanţă de fond în acest process, întrucât funcţionarii de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba sunt acuzaţi de infracţiunea de conflict de interese.

La termenul de astăzi, ar trebui să se prezinte rechizitoriul procurorilor DIICOT Alba Iulia şi să fie audiaţi inculpaţii.

La primul termen de judecată, din 6 septembrie, trei dintre funcţionarii Fiscului au cerut eliberaea din arest sub control judiciar, iar cel de-al patrulea înlocuirea arestării preventive cu o altă măsură. Soilicitarea a fost respinsă de magistraţi. 

În afara cerinţelor formulate de apărătorii funcţinarilor de la Fisc, alţi patru inculpaţi din dosar au solicitat judecătorului timp pentru a-şi găsi un avocat care să-i reprezinte în instanţă. A fost şi motivul pentru care magistraţii au stabilit atunci un nou termen de judecată, 20 septembrie.

Directorul adjunct Ioan Dobra, şeful de serviciu Dorin Conţan şi inspectorii fiscali Ioan Sârbu, Ioan Ispas şi Ioan Lazăr , toţi suspendaţi din funcţii, sunt funcţionarii implicaţi din partea instituţiei de stat. De la Pomponio sunt inculpaţi în cauză patronul italian Luca Anversa, fostul director general Cosmin Limbean şi angajaţii Elena Avram, Ana Maria Goia, Ramona Maria Achimaş, Marinela Elena Crişan, Iulian Octavian Pop şi Daniel Bădescu.
Ioan Dobra, Ioan Ispas, Dorin Conţan şi Ioan Sârbu, toţi funcţionari cu atribuţii de control de la Finanţele Publice din Alba se află în arest preventiv din 11 mai 2011.

În sarcina lor procurorii au reţinut săvârşirea infracţiunilor de favorizarea a infractorului şi omisiunea sesizării organelor judiciare, conflict de interese,  fals în declaraţii şi complicitate la evaziune fiscală.

Din rechizitoriul procurorilor DIICOT Alba Iulia rezultă că inculpaţii de la Pomponio au  constituit o grupare infracţională pentru efectuarea unor activităţi comerciale, direct sau prin societăţi comerciale interpuse, fără a le înregistra în evidenţele sau efectuarea unor înregistrări nelegale. Scopul a fot eludarea plăţii taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat şi obţinerea de beneficii financiare importante. Prejudiciul calculat de anchetatori se ridică la suma de 2,2 milioane de lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA.


Mai multe pentru tine:
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur