Un român a fraudat firme din Austria cu peste 300.000 de euro. Cum a scăpat de un mandat european de arestare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat în vârstă de 48 de ani a scăpat, temporar, de arest preventiv şi predare către autorităţi judicare din Austria pe motiv că este cercetat în Alba pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat în circulaţie.

F. Liviu este ”beneficiarul” unui mandat european de arestare după ce ar fi delapidat în Austria peste 300.000 de euro de la mai multe societăţi. Curtea de Apel Alba Iulia a hotărât în 15 mai 2020 punerea în executare a mandatului de arestare, dar a amânat predarea persoanei solicitate până la soluţionarea dosarului penal din România.

”Din cuprinsul semnalării a rezultat că persoana solicitată este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă inclusiv cea care afectează interesele financiare ale Comunităţilor Europene în sensul, pedepsită cu închisoare de maxim 10 ani. S-a reţinut, în fapt, în sarcina acestuia, că a deviat sau a diminuat activele de la mai multe companii, provocând pierderi de peste 300.000 Euro. 

Mai mult în calitate de angajator, este acuzat pentru înregistrarea repetată a persoanelor individuale în sistemul de securitate socială ştiind că această contribuţie nu va fi plătită complet şi nici nu a plătit contribuţiile rezultante de asigurare socială. De asemenea, în calitate de director al companiei, a comis infracţiunea de fraudă repetată pretinzând că societatea lui poate şi doreşte să plătească facturi, păcălind astfel mai multe companii pentru furnizarea combustibilului, livrări şi servicii”, se precizează în conţinutul hotărârii de la Curtea de Apel.

Bărbatul a fost arestat preventiv pe o perioadă de 15 zile, dar a fost eliberat după ce instanţa a decis amânarea predării către autorităţile austriece. Potrivit Codului penal austriac, persoana solicitată este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de faliment fraudulos; înregistrarea frauduloasă pentru asigurare socială şi muncitori în construcţii, concediu şi plăţi indemnizaţii; înregistrare frauduloasă asigurare socială şi muncitori construcţii, concediu şi plăţi indemnizaţii; fraudă agravată în mod continuat, fapte pedepsite cu închisoarea de maximum 10 ani. Infracţiunea pentru care este cercetat de Parchetul de pe lângă Jduecătoria Aiud a fost săvârşită în noiembrie 2019. 

Citiţi şi:

 

Primele femei primar din România. Misterul văduvei care a condus în 1907 o localitate din Apuseni

 

VIDEO Un tânăr din Alba Iulia a găsit o borsetă cu 5.000 de euro şi a dus-o acasă. Aventură cu final fericit pentru persoana care a piedut banii

 

VIDEO Primul zbor al unui tânăr pilot pe o aeronavă militară: „Toate aşteptările mi-au fost depăşite“

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele