Un instructor auto a cerut bani pentru o masă de protocol la poliţişti. Prins în flagrant, a fost condamnat la închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Alba a pronunţat prima decizie într-un dosar în care un instructor auto din Baia de Arieş este judecat pentru trafic de influenţă.

Bărbatul a fost surprins în flagrant, în luna ianuarie 2017, în timp ce primea o sumă de bani de la o persoană pentru a-i facilita acesteia obţinerea permisului de conducere. Potrivit anchetatorilor, instructorul auto Valer Vlad a pretins, în două tranşe, suma de 300 de lei de la o persoană, motivând că trebuie să organizeze o masă de protocol pentru poliţiştii examinatori. În urma unui denunţ depus la Parchet, instructorul a fost prins în flagranîn timp ce primea o tranşă de 150 de lei.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Alba în 18 iulie 2017, iar hotărârea a fost pronunţată în 22 ianuarie 2018. Bărbatul a fost achitat pentru una dintre infracţiuni şi a fost condamnt la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru cea de-a doua. ”(…) Achită pe inculpatul Vlad Valer pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (din data de 16.01. 2017).

În baza art.291 al.1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (infracţiune din data de 19.01.2017) condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare. Deduce din pedeapsă durata reţinerii de 24 de ore din data de 26.01.2017. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 2 ani”, se afirmă în dispozitivul deciziei de la Tribunal. 

Inculpatul a mai fost obligat să presteze muncă în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Primăria comunei Lupşa – întreţinere spaţii interioare şi exterioare sau la Consiliul Local Baia de Arieş – întreţinere spaţii verzi. Hotărârea Tribunalului Alba poate fi contestată la Curtea de Apel.

Mai multe pentru tine:
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO