Sute de elevi din Apuseni, abandonaţi la „rechinii“ şoselelor. Firma de transport a scos autobuzele fără nicio explicaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autogara oraşului Câmpeni

Sute de elevi din comunele şi oraşele de pe Valea Arieşului, care învaţă la liceele din Câmpeni, Baia de Arieş sau Abrud, au ajuns în imposibilitatea de a putea merge la şcoală.

Firma Arieşul SA care asigura transportul elevilor pe ruta respectivă din Alba a scos fără nicio explicaţie autobuzele care făceau rutele de transport dimineaţa şi la ieşirea elevilor de la şcoală. Deşi au refuzat să comenteze situaţia, reprezentanţii societăţii Arieşul SA sunt nemulţumiţi de faptul că urmau să primească prea puţini bani pentru abonamentele suportate de stat pentru elevi.

După schimbarea legislaţiei, decontarea se face la tariful integral al abonamentelor prin intermediul inspectoratelor şcolare. Legislaţia a fost modificată şi pentru faptul că, pentru aceeaşi distanţă rutieră între două localităţi, unii operatori aveau preţuri la abonamente chiar şi de 2 – 3 ori mai mari faţă de tarifele practicate de companii de transport din alt judeţ. 

Decontarea cheltuielilor de transport pe baza abonamentelor elevilor se asigură la nivelul valorii acestora, dar nu mai mult de 30 lei/lună pentru distanţa de 3 km. Pentru distanţele ce depăşesc 3 km, până la limita de 50 km, suma de 30 lei/lună se suplimentează cu 3 lei pentru fiecare kilometru/lună, dar nu mai mult decât valoarea abonamentelor lunare, ajungându-se la 171 de lei/lună pentru 50 km.

Copiii ai căror părinţi nu deţin autoturism proprietate personală au fost nevoiţi să stea la ocazie. Tatăl unui copil din comuna Vidra a declarat că părinţii ar fi dispuşi să plătească diferenţa de tarif doar ca operatorul de transport să reintroducă autobuzele pe ruta spre Câmpeni, astfel încât copiii să facă naveta în siguranţă.

”Părinţii nu pot merge cu autoturismul la orice oră după copii, pentru că unii au serviciu, şi nu întotdeauna găsesc pe cineva dispus să facă în locul lor acest lucru. Ca să nu mai vorbim că unii dintre ei nici măcar nu au maşină. Uneori se poate întâmpla ca elevii să nu poată găsi maşină de ocazie, pentru că poliţia se ia de aşa-numiţii «rechini», iar copiii ajung astfel târziu acasă. În prima zi de şcoală, a ajuns acasă abia la ora 16.00. Numai pentru o călătorie a plătit «la ocazie» 15 lei”, a declarat acesta.

La presiunea părinţilor, administratorii societăţii Arieşul SA au propus tarife noi, mult mai mari faţă de cele

anterioare, dar şi de cele prevăzute în ordonanţa dată de Guvern pentru abonamentele elevilor. Astfel, pentru ultimele nouă zile din luna septembrie au fost aprobate valori ale abonamentelor cuprinse între 49 de lei pentru 4 kilometri şi 162 de lei pentru 26 de kilometri (foto dreapta). Ultima distanţă este cea dintre oraşele Câmpeni şi Baia de Arieş, iar potrivit legislaţiei statul suportă pentru un astfel de traseu un tarif de abonament de 72 de lei.

Conform OUG nr. 50/2021, ”elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport între localitatea de domiciliu şi localitatea unde sunt şcolarizaţi, pe durata cursurilor şcolare, din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt şcolarizaţi, în limita a 50 km”. 

Prin Ordinul nr. 4.426/20.07.2021, Ministerul Educaţiei stabileşte cum se face decontarea  cheltuielilor de transport pentru elevii care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu. Potrivit metodologiei, elevilor care se deplasează de la domiciliu către unitatea de învăţământ la distanţe mai mari de 50 km şi nu sunt cazaţi la internat sau în gazdă în localitatea în care studiază li se decontează suma aferentă distanţei de 50 km, la care se adaugă 1 leu/km/lună pentru distanţele ce depăşesc 50 km. Elevii pot cere unităţii de învăţământ acordarea în avans a sumei prevăzute de ordin, iar în luna următoare vor prezenta abonamentul pentru justificarea cheltuirii sumei primite ca avans. 

Vă mai recomandăm:

 

Veşti bune de pe lotul 2 din A10 Sebeş - Turda: primul asfalt în zona alunecării de teren de la Oiejdea VIDEO

 

Un meşter din Apuseni duce mai departe tradiţia lespedarilor. Cum se face o lespede şi la ce se foloseşte VIDEO

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Salariul pe care îl încasează un român, în Elveția: „Acum muncesc la pește congelat. 3 luni am fost în probe”. Ce cheltuieli lunare are?
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Cele mai bune oferte la încălțămintea de iarnă: economisește peste 50% pe Otter înainte de Black Friday
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Black Friday toată luna la Mobila Laguna: reduceri care depășesc 70% și economii de peste 6.000 de lei pentru cumpărători
Ultimele cuvinte ale Andreei Cuciuc. Și-a sunat mama înainte să moară și i-a dezvăluit de ce se simte rău. Părinții fac dezvăluiri șocante la un an de la moartea tinerei de 17 ani: „A fost otrăvită”
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Fiul nelegitim al Prințului Albert preferă doar cercurile selecte. Unde a apărut Alexandre Grimaldi
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți