S-a aflat cauza morții polițistului care a căzut ca secerat, la doar 31 de ani, pe trotuar, după ce a ieșit din tură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agentul de poliție de la structura de intervenţie de la Penitenciarul Aiud, în vârstă de 31 de ani, care a murit luni, după ce a ieşit din tură, nu era înregistrat nicăieri ca suferind de vreo boală cronică sau de o altfel de afecțiune.

Alexandru Cristian Dreghici avea doar 31 de ani FOTO Facebook

Diagnosticul de infarct miocardic a fost pus în urma necropsiei ce a avut loc în cursul zilei de marți, 9 ianuarie. Agent operativ la SASS, lui Alex Dreghici i s-a făcut rău imediat după ce a ieşit din serviciu, pe trotuarul din faţa Penitenciarului. Transportat la spital, a intrat în stop cardiorespirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Agentul lucra de un deceniu la structura de la Penitenciarul Aiud.

Colegii acestuia din Poliția Aiud au deschis dosar penal „in rem” pentru ucidere din culpă, pentru a putea afla cauza morții. Nu există deocamdată suspiciuni privind alte cauze ale decesului.

„Unul dintre tinerii mei colegi, un tânăr care a crescut sub ochii mei, un tânăr pe care l-am îndrumat şi sfătuit, alături de care am participat la zeci de misiuni, împreună cu care am mâncat la aceeaşi masă ani de zile, unul dintre copiii mei, a plecat la ceruri! Azi dimineață, la ora 7:30, când am ieşit din serviciu, a fost ultimul coleg cu care am dat mâna. Acum, nu mai este! Doamne, cât de crudă poate fi viaţa, uneori! Rămas bun, prieten drag! Dumnezeu să te odihnească în pace! Penitenciarul Aiud şi SASS au pierdut un om de valoare. Noi, cei care am muncit alături de tine, am pierdut un prieten şi un camarad de nădejde”, a transmis, pe o reţea de socializare, un angajat al Penitenciarului Aiud.

Şi reprezentanţii Sindicatului de la Penitenciarul Aiud au transmis un mesaj de condoleanţe la „trecerea la cele veşnice, la o vârstă prea tânără" a colegului lor.

„Ne-a părăsit un om de mare caracter, un om de mare valoare. Vom păstra pentru totdeauna în memoria noastră bunătatea şi înţelepciunea. Un specialist priceput şi un om cu o conduită ireproşabilă. Drum lin, în sus spre Cer! Dumnezeu să te odihnească în pace!", se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Federaţiei Sindicatelor din Sistemul Penitenciar.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”