Protestatarul din Baia de Arieş a depus actele la şomaj. Nicolae Praţa vrea un loc de muncă stabil VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicolae Praţa, protestatarul singuratic din faţa Primăriei oraşului Baia de Arieş, şi-a depus vineri la biroul local de şomaj actele pentru a fi luat în evidenţă ca persoană în căutarea unui loc de muncă. Bărbatul a continuat seria protestelor solitare începute în urmă cu cinci zile.

Pentru ziua de vineri, protestatarul a venit cu un slogan nou: „Bucureşti nu uita, ţara e de partea ta“. Bărbatul în vârstă de 37 de ani a declarat că ar accepta orice loc de muncă serios, chiar dacă nu este în oraşul Baia de Arieş.

Lista cu locuri de muncă afişată la Primărie

„Am fost la şomaj şi am depus cerere pentru a-mi găsi un loc de muncă. Am văzut că astăzi au afişat pe un geam la Primărie o listă cu locuri de muncă în judeţul Alba. Până acum nu s-au gândit să pună afişul. Am luat un număr şi o să sun poate găsesc ceva“, a spus Nicolae Praţa. Pentru pregătirea pe care o are, aceea de ospătar-bucătar, nu există, însă, niciun loc de muncă în Baia de Arieş, astfel încât singura soluţie ar fi mutarea într-o altă localitate.

„Pot să fac mai multe lucruri nu numai ospătar-bucătar, pentru care am diplomă. Sunt dispus să plec din Baia de Arieş dacă găsesc ceva cu carte de muncă şi să fiu plătit, nu să lucru o lună şi să nu primesc nimic cum am mai păţit. Aş putea merge la Sebeş sau la Alba Iulia unde am cunoştinţe şi aş putea să stau la ele o perioadă“, a completat bărbatul.

Soluţia ANOFM

Soluţia unui loc de muncă în altă localitate sau recalificarea într-o meserie solicitată pe plan local a fost oferită vineri şi de preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), Rodica Andronescu.

„Domnul Praţa poate să îşi identifice prin intermediul AJOFM Alba un loc de muncă la o distanţă mai mare de 50 de kilometri şi beneficiază de o primă de încadrare de 1000 de lei sau poate să îşi schimbe domiciliul şi atunci beneficiază de 3500 de lei şi poate să îşi găsească un loc de muncă în specializarea pe care o are. Dacă nu doreşte, poate să intre într-un program de recalificare şi la final o să îl orientăm pentru un loc de muncă pentru care în acest moment angajatorii reclamă o lipsă de forţă de muncă“, a spus Rodica Andronescu.

Nicolae Praţa s-a decis să iasă în stradă pentru a protesta faţă de situaţia dificilă în care trăieşte şi pentru lipsa unui loc de muncă. Bărbatul munceşte cu ziua şi locuieşte într-un cămin de nefamilişti, fără energie electrică. Nu are familie, decât un frate şi o soră care sunt în imposibilitatea de a-l ajuta având în vedere că au, la rândul lor, probeleme.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi