Proiect inedit pentru înveselit copiii internaţi la Spitalul Judeţean Alba. Zâmbete şi veselie în saloanele de la pediatrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copiii internaţi în cadrul secţiei de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia vor avea parte în fiecare miercuri de zâmbete şi veselie.

Iulia Guş, o tânără voluntară din oraş, a gândit şi pus în practică un proiect de înveselit pacienţii mai mici, pentru a le transforma experienţa din spital într-una cât mai plăcută.

   

Prima acţiune din cadrul proiectului a avut loc miercuri, 12 iunie. Îmbrăcată într-un costum colorat de clovn, timp de o oră, Iulia a reuşit să transforme atmosfera din saloane într-una caldă şi prietenoasă, făcându-i pe copii să treacă mai uşor peste problemele de sănătate.

Cei mici au primit baloane modelate după gustul lor, s-au transformat în tigri, Spider-Man sau vrăjitori şi apoi au pornit pe holul secţiei la „vânătoare de urşi”.

   

Atât copiii, cât şi părinţii, s-au arătat foarte încântaţi să o cunoască pe Iulia, dar şi de ideea acestui proiect. Menţionăm că în cadrul picturilor se folosesc produse profesionale care nu sunt toxice, fără parabeni sau conservanţi. Aceste culori se îndepărtează de pe piele cu apă caldă şi săpun, şi nu pătează hainele. Picturile sunt de mici dimensiuni şi se realizează pe mânuţele copiilor şi pe faţă, doar cu acordul părinţilor.

   

„Ştiu că vindecarea unui pacient ţine şi de starea lui de spirit, aşadar sunt convinsă că acest proiect va fi bine primit de către toţi copiii şi părinţii din spital”, spune Iulia, cea care îşi dăruieşte o parte din timpul ei liber, cu speranţa că poate ajuta la recuperarea mai rapidă a micilor pacienţi.  

Mai multe pentru tine:
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"