Parastas emoţionant în Apuseni. Romaniţa Iovan a pus un avion din lego făcut de fiul lui Iovan pe crucea de la locul tragediei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 200 de persoane au participat la parastasul lui Adrian Iovan şi al Aurei Ion din Apuseni, desfăşurat pe locul unde s-a prăbuşit avionul. Ceremonia a fost emoţionantă. Romaniţa Iovan le-a mulţumit moţilor pentru modul în care s-au mobilizat în momentul tragediei, dar şi acum. Pe coroane de pe crucea pusă de moţi la cota 1400 de metri, Romaniţa a pus un avion din piese de lego, făcut de fiul lui Adrian Iovan.

Parastasul din Apuseni, desfăşurat în creierii munţilor, la locul tragediei aviatice, a fost oficiat de un sobor de trei preoţi, printre care şi stareţul de la mănăstirea Dumbrava. La ceremonie, care a fost emoţionantă, au participat peste 200 de persoane.

Romaniţa Iovan a ţinut să le mulţumească, încă o dată, moţilor pentru modul în care s-au mobilizat la momentul tragediei, dar şi acum pentru parastasul lui Adrian Iovan şi al Aurei Ion.

Aceasta a aprins lampioane roşii pe care le-a înălţat spre cer, iar pe cununa de pe crucea pusă de moţi la locul tragediei a pus un mic avion din lego, făcut de fiul ei cu Adrian Iovan.

După parastas s-a mers la masă, în satul Giurgiuţ din comuna Horea.

Mai puteţi citi:

FOTO VIDEO Eroii-salvatori din Apuseni au primit cea mai mare distincţie a BOR: „Au plâns cu ei, i-au ajutat şi i-au cărat în braţele lor“

O poveste fără şefi şi bani. Cum au reuşit salvatorii din Apuseni să facă imposibilul

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent