Noul prefect de Alba, instalat oficial în funcţie. Cornel Murg mai are patru luni până la vârsta legală de pensionare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prefectul de Alba, Cornel Murg a fost instalat oficial în funcţie

Noul prefect de Alba, Cornel Murg, a fost instalat oficial în funcţia de prefect al judeţului Alba, sâmbătă, 20 februarie 2016, la două zile după ce a fost numit de Guvern. Murg a depus jurământul în cadrul unei ceremonii care avut loc la sediul Insituţiei Prefectului Alba.

La ceremonia de învestire a noului prefect au participat subsecretarul de stat la Ministerul Afacerilor Interne – Dosaru Viorel, Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, preşedintele PSD Alba Ioan Dîrzu, şeful IPJ Alba Nicolae Căbulea, foştii prefecţi Gheorghe Feneşer şi Ioan Rus, dar şi reprezentanţi ai administraţiilor locale din judeţ şi şefi ai instituţiilor deconcentrate.

”Singur, nu mi-a plăcut să lucrez niciodată. Singur, cine crede că poată să răzbească în viaţă se înşală. Aşa că vă rog, în limita legalităţii, fiecare din instituţiile pe care le conduceţi cu onoare şi cu cinste să încercăm, împreună cu Instituţia Prefectului, să contribuim la dezvoltarea judeţului nostru şi la bunăstarea oamenilor”, a declarat Cornel Murg, după depunerea jurământului. 

Cornel Murg are 64 de ani şi până în 2012 a fost preşedintele PSD Cugir, una dintre organizaţiile considerate performante în PSD Alba. Avansarea acestuia în fotoliul de prefect este o veritabilă surpriză, chiar şi pentru mulţi dintre foştii săi colegi de partid. Mai mult, în iunie 2016 Cornel Murg împlineşte 65 de ani şi, potrivit legii, ar trebui să se pensioneze. Din CV-ul publicat pe site-ul Prefecturii Alba rezultă că prefectul Cornel Murg este un foarte bun vorbitor de limba rusă, atât la ”înţelegere”, cât şi la ”vorbire” şi ”scriere”.

Ceremonia de investire a prefectului Cornel Murg. Foto: ziarulunirea.ro

Acesta susţine şi faptul că se descurcă ”satisfăcător” în limba engleză. În CV-ul foarte sumar mai sunt enumerate câteva cursuri de specializare la care a participat, precum şi funcţiile pe care le-a avut până în prezent: angajat la Uzina Mecanică Cugir, preşedinte la Societatea Cooperatistă Meşteşugărească ”Şurianu”, viceprimar în Cugir în perioada 2000 – 2004 şi subprefect al judeţului în 2009, din martie şi până în octombrie, precum şi din mai 2012. 

Preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Dumitrel, i-a solicitat prefectului să iniţieze demersuri la Guvern pentru un program destinat Munţilor Apuseni. Dumitrel s-a referit în special la cele două drumuri naţionale din aceasă zonă (DN74 şi DN75) aflate într-o avansată strare de degradare şi care nu au mai fost reparate de mulţi ani. 

Noul prefect de Alba vorbeşte ”foarte bine” limba rusă. Ce calităţi mai are şeful Prefecturii Alba

Prefectul de Alba, schimbat din funcţie de Guvern. Noul şef al Prefecturii este Cornel Murg, fostul subprefect

Mai multe pentru tine:
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente