Medicii de la Spitalul din Blaj au realizat o nouă operaţie în premieră: chirurgia unui anevrism de aortă abdominal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compartimentul de chirurgie vasculară de la Spitalul Municipal Blaj a realizat o nouă operaţie în premieră. Este vorba de intervenţia chirugicală la un anevrism de aortă abdominal, o operaţie complexă, de mare anvergură, care se efectuează în mod normal doar în centrele universitare

Pacientul care a suferit operaţia a fost externat după aproximativ opt zile şi se simte bine. Această operaţie a fost o premieră şi pentru judeţul Alba.

„Anevrismul de aortă reprezintă practic o patologie ce implică o dilatare a acestui vas, care este cel mai important vas al acestui organism, un vas care duce sângele spre membrele inferioare si spre organele din cavitatea abdominală. În mod normal acest vas are diametrul de 2 până la 3,5 cm, dar la pacientul pe care l-am rezolvat avea diametrul cuprins între 7 şi 7,5 cm. Era un risc crescut ca acest vas să se rupă, să explodeze, cu consecinţe fatale imediate”, a declarat Mihai Nemeţi, medic specialist de chirurgie cardiovasculară.

Pacientul care a beneficiat de această operatie are 74 ani, este din judetul Vâlcea şi era cunoscut cu anevrism de aortă abdominal. El a fost diagnosticat în 2014 şi la momentul respectiv a amânat intervenţia chirurgicală. Între timp a crescut diametrul acestui vas la dimensiuni care îi puneau viaţa în pericol şi a fost necesară operaţia. Acesta a beneficiat de un bypass aorto-iliac, cu ajutorul unei proteze şi a fost exclusă această zonă dilatată. Este o intervenţie chirurgicală care se efectuează, în general, doar în marile centre universitare, genul acesta de cazuri poate fi rezolvat şi printr-o altă tehnică, endovasculară, însă aceasta se efectuează foarte rar în România, dar în cazul pacientului respectiv nu se putea folosi această procedură.

”Operaţia a durat aproximativ patru ore, ceea ce este foarte bine în condiţiile în care anestezia avea efectul de patru ore şi jumătate, pacientul a necesitat două zile de supraveghere post-operatorie, iar după şapte-opt zile a fost externat. El a fost, în parte, diagnosticat într-un centru univeristar, dar şi colegii de la compartimentul radiologiei au efectuat investigaţii atât înainte, cât şi după operaţie. Consider că această operaţie este o încununare a activitaţii de un an şi opt luni a compartimentului chirurgie vasculară din Spitalul Municipal Blaj, e un efort comun care ne face cât se poate de mândri că Spitalul din Blaj, un spital de categoria a patra, conform clasificării Ministerului Sănătăţii, deci un nivel destinat doar serviciilor de bază, reuşeşte să facă o operaţie de asemenea anvergură şi cu asemenea rezultate”, a completat medicul din Blaj.

La succesul operaţiei au contribui cei medici de la compartimentul anestezie, dr. Iulian Demean şi dr. Cezar Gorcea, împreună cu medicii care au efectuat intervenţia chirurgicală, dr. Raul Şandor şi dr. Mihai Nemeţi, alături de care s-au aflat întreg personalul de la blocul operator, secţiile de ATI şi chirurgie. Înfiinţat în noiembrie 2016, compartimentul de chirurgie vasculară, care funcţionează în cadrul secţiei de chirurgie a spitalului blăjean, are în palmares deja câteva tipuri de intervenţii chirurgicale complexe, efectuate în premieră la Blaj, cum ar fi revascularizarea chirurgicală a arterei carotide şi realizarea unui by-pass aorto femural.

Citiţi şi:

 

Familia din Alba care obţine profit din cultura de cătină după o investiţie de 5.000 de euro

 

FOTO VIDEO ”Via Transilvanica”, proiect unic în România asemănător cu Camino de Santiago: 950 de kilometri de drumeţie de la Severin până la Putna

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Doliu la Curtea Spaniei. Chiar înainte de Crăciun, Regina Sofia e complet neconsolată