Închisoare cu executare pentru că nu au vrut muncă în folosul comunităţii. Decizia instanţei din Alba în cazul a două femei din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele două femei au înşelat o firmă din Alba cu activitate în domeniul transporturilor de mărfuri

Două femei din Bucureşti au fost condamnate de Judecătoria Cîmpeni la închisoare cu executare pentru înşelăciune şi complicitate la această infracţiune.

Broscăţeanu Gabriela şi Vochin Mariana sunt acuzate că au indus în eroare o societate comercială din comuna Sohodol căreia i-au produs o pagubă de circa 6.522 de lei. Chiar dacă valoarea sumei cu care a fost înşelată firma nu este foarte mare, atitudinea nesinceră a inculpatelor în raport cu probele de la dosar, precum şi refuzul de a preciza dacă sunt de acord cu muncă în folosul comunităţii au determinat instanţa de judecată să dispună o sentinţă cu executare.

Astfel, Broscăţeanu Gabriela a primit 1 an şi 5 luni de închisoare, iar Vochin Mariana a fost condamnată la 1 an şi 1 lună în regim de detenţie, acestea fiind obligate şi să restituie banii care au făcut obiectul infracţiunilor. Cele două inculpate au contestat hotărârea, dosarul ajungând pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în sarcina inculpatei Broscăţeanu Gabriela s-a reţinut că la data de 20 iulie 2015, prin atribuirea unui alt nume şi a calităţii de reprezentant al unei societăţi, l-a indus în eroare pe administratorul firmei din Sohodol prin negocierea şi emiterea unei comenzi ferme de transport pe ruta Slovenia – România şi l-a determinat pe acesta să facă demersurile şi actele necesare în vederea efectuării transportului cu scopul de a încasa în mod injust contravaloarea transportului de la beneficiarul acestuia. Pentru această inculpată s-a mai reţinut că la data de 21 iulie 2015 a indus în eroare acelaşi administrator obţinând efectuarea unui transport pe ruta Polonia - România pe cheltuiala persoanei vătămate şi încasarea contravalorii transportului de la beneficiar.

Pentru inculpata Vochin Mariana, procurorii susţin că aceasta are calitatea de administrator şi asociat cu capital majoritar al unei firme de transport şi a permis celeilalte inculpate să administreze în fapt societatea, inclusiv prin efectuarea operaţiunilor financiare cu cele două societăţi beneficiare ale transporturilor. 

”Se reţine pentru aceasta că prin atitudinea sa a permis să se cauzeze un prejudiciu persoanei vătămate şi totodată aceasta ar fi ajutat-o pe cealaltă inculpată să intre în posesia sumelor de bani prin retragerea valorilor din contul societăţii. S-a mai reţinut că hotărârea infracţională a fost luată anterior primului act de înşelăciune din data de 20 iulie 2015 în condiţiile în care s-a decis inducerea în eroare a numitei cu privire la efectuarea mai multor transporturi, reuşindu-se în acest caz efectuarea  a două transporturi pe cheltuiala societăţii din Alba”, se afirmă în motivarea deciziei de la Judecătoria Cîmpeni.

Citiţi şi:

Incident grav într-o galerie minieră părăsită de la Roşia Montană. O persoană care căuta ilegal aur a fost rănită în urma unei explozii

Dosarul ”oilor fantomă”. Curtea de Apel Alba Iulia a constatat definitiv legalitatea rechizitoriului

Alba Iulia, premiul întâi din partea Ambasadei Franţei pentru regenerarea urbană a celei mai mari cetăţi din România

  

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter