FOTO Voluntar român, timp de şapte luni în Africa. Aventuri la limită alături de elefanţi, crocodili şi şerpi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Voluntarul român alături de copii din Namibia. Foto: Facebook/ Codău Natanael

Un tânăr în vârstă de 23 de ani din Alba a participat, în două rânduri, în ultimii doi ani, la misiuni de voluntariat în Africa, în Namibia.

Codău Natanael are 23 ani şi este originar din comuna Ohaba, jdueţul Alba. Timp de 4 luni, între august-noiembrie 2017, şi alte 3 luni, în iunie-august 2018, acesta a fost voluntar în Namibia, una dintre cele mai sărace ţări din Africa.

”Am fost voluntar în cadrul fundaţiei de misiune Kalahari New Hope România (în zona Busmanland) aflată în aceea parte a lumii de 8 ani, o fundaţie care are o activitate frumoasă prin proiectele de construcţii de case, grădini, fântâni şi nu în ultimul rând în ajutorarea unor oameni aflaţi la limita existenţei. Acolo sunt doar două anotimpuri: unul când sunt călduri de până la +55 grade Celsius şi altul când ziua sunt +45 de grade în timp ce noaptea coboară la +5. Sezonul ploios este cel mai aşteptat de către ei pentru că în acest timp găsesc multă mâncare şerpi, şopârle, viermi, broscuţe… tot ceea ce stă ascuns în nisip la răcoare când este cald, iese afară în sezonul ploios”, spune tânărul din Alba.

Zona în care a stat acesta este una foarte aridă, cu puţine fântâni, care oricum au cantităţi reduse de apă, unde hrană este foarte puţină, iar oamenii ”se hrănesc cu tot ce este digerabil”. Avantajul secetei, dacă se poate spune aşa, este acela că zona nu este lovită aşa puternic de boli că malaria sau ebola. Există, însă, o mulţime de alte boli care adeseori sunt letale pentru trupurile lor slăbite şi lipsite de imunitate. În perioada petrecută în Africa, pe lângă activitatea de ajutorare a oamenilor şi comunităţilor locale, acesta a fost implicat şi în acţiuni de misionariat creştin.

”Plecat că voluntar acolo am avut parte de experienţe care nu de puţine ori au implicat prezenţa supranaturală. Cu teamă am pornit pe acest drum neştiind cum să mă raportez situaţiilor noi apărute având în vedere că timp de trei săptămâni nu m-a părăsit şocul schimbării culturale. În prima săptămână, în timp ce studiam la umbra unui copac, într-un timp de recreere, un şarpe destul de mare, aproximativ de 80-90 centimetri, a apărut din senin pe picioarele mele. Am înţepenit din cauza şocului iniţial şi acest lucru l-a făcut inofensiv, iar după câteva clipe a plecat”, afirmă Codău Natanael.

Întâlnirea cu şarpele a fost începutul mai multor experienţe de acest gen, pe care acum le consideră la limită: a întâlnit nenumăraţi şerpi la distanţe extrem de mici, a dormit o noapte cu un scorpion în sacul de dormit, a fost aproape să se răstoarne cu o maşină din cauza unei roţi care s-a rupt, a fost aproape de elefanţi furioşi şi a avut un accident cu un ATV, fiind timp de două săptămâni foarte afectat din cauza nisipului din ochi şi a unei tăieturi la cap în zonă frunţii. ”Am fost foarte aproape să mă înec într-un râu în Zambia, din cauza curenţilor puternici, chiar dacă ştiu să înot bine. Iar după aceasta, până să ies din apă, am văzut, la nici 2 metri de mine, un crocodil”, a mai precizat tânărul din Alba.

Organizaţia Kalahari New Hope România, prin intermediul căreia voluntarul din Alba a mers în Namibia, este implicată în activităţi educaţionale şi sociale. Oamenii sunt ajutaţi să devină agricultori şi să crească animale în gospodărie. De asemenea, sunt construite locuinţe, şcoli şi clinici sanitare.

În domeniul educaţiei, fundaţia susţine Şcoala Kalahari New Hope, înfiinţată în anul 2009 unde sunt înregistraţi aproape 200 de elevi, de la vârsta preşcolară până la clasa a 7-a. Există şi proiectul ”susţine un copil” prin intermediul căruia pot fi făcute donaţii de 15 euro, bani în schimbul cărora copilul primeşte hrană zilnică, îmbrăcăminte şi accesorii şcolare.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!