FOTO Cum îşi face un afacerist pensiune în inima rezervaţiei din Apuseni. „L-am amendat cu 1.500 de lei, că atât permite legea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O construcţie ilegală a fost ridicată parţial în ultimele luni la doar câteva zeci de metri de una dintre cele mai apreciate rezervaţii din Munţii Apuseni: cascada Pişoaia de la Vidra. Un om de afaceri a fost amendat, iar primarul a depus pe numele acestuia plângere penală.

Construcţia a fost ridicată de un om de afaceri din oraşul Câmpeni, care a construit deja un gard şi o parte din zidurile imobilului. Acesta (Călin Ş.) a achiziţionat terenul de la un localnic şi, fără a deţine nicio autorizaţie, a început să construiască pensiunea. Construcţia este situată la limita uneia dintre cele mai apreciatea rezervaţii naturale din Alba: Cascada Pişoaia de la Vidra. Autorităţile locale şi judeţene au intervenit, astfel că lucrările au fost momentan stopate.

”A cumpărat un teren de la un cetăţean din comuna Vidra şi s-a apucat să construiască pe el, fără a avea însă nicio autorizaţie. Voia să facă o pensiune sau o cabană chiar în buza ariei protejate. Noi l-am amendat cu 1.500 de lei, că atât ne-a permis legea, am întocmit o adresă de sistare a lucrărilor şi, totodată, i-am acordat termen de 1 an de zile să intre în legalitate, adică să obţină toate autorizaţiile şi avizele necesare, inclusiv de la Mediu. Între timp s-au sesizat şi cei de la Consiliul Judeţean Alba, de la Urbanism, şi cei de la Ariile Protejate care au făcut măsurători în zonă”, a declarat primarul comunei Vidra, Ioan Alexandru Resiga.

Edilul a spus că, în opinia sa, construcţia începută trebuie demolată iar terenul adus la starea iniţială pentru a nu strica peisajul spectaculoas al cascadei din apropiere. Ulterior, Biroului de Arhitectură şi Urbanism al Consiliului Judeţean Alba a întocmit o notă de constatare în acre se arată faptul că, de la data emiterii ordinului de încetare a lucrărilor emis de Primăria Vidra, în luna iunie, şi până la momentul vizitei în teren, a existat o

evoluţie a lucrărilor. Cu alte cuvinte, aşa-zisul investitor a continuat să construiască deşi a primit interdicţie din partea administraţiei locale.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean au stabilit că  nu a fost respectată măsura de întrerupere a lucrărilor dispusă de primar şi, ca atare, poate fi vorba despre săvârşirea unei infracţiuni. După primirea notei de la CJ, primarul comunei a decis să iniţieze plângerea penală, care a fost depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpeni. Se aşteaptă acum derularea cercetărilor şi emiterea unei hotărâri de către procurorul care a primit plângerea. Până la finalul poveştii, turiştii care merg la cascada Pişoaia trec pe lângă un gard neterminat şi o fundaţie cu câteva ziduri, care afectează iamginea zonei. Omul de afaceri nu a putut fi contactat pentru a comenta situaţia provocată de decizia sa de a construi pensiunea.

Rezervaţia peisagistică Cascada Pişoaia se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 2,5 hectare şi se află pe un prag stâncos de calcare cristaline de vârstă paleozoică, încadrată într-o pădure de fag şi arbori izolaţi de răşinoase. Căderea de apă are peste 18 metri înălţime. De asemenea lângă cascadă se găsesc trei bolovani gigantici sculptaţi de vreme ce sporesc frumuseţea locului şi dau peisajului un aspect pitoresc deosebit. 

Citiţi şi:

 

FOTO VIDEO Drama oamenilor care insistă să trăiască la Geamăna, lângă cel mai mare iaz de steril din Europa

 

Noi investiţii în cea mai mare Cetate din România. Un proiect de peste 9 milioane de lei a ajuns în faza de precontractare

 

Tânărul din Alba electrocutat la blocul construit lângă liniile de înaltă tensiune are nevoie de ajutor. Multe întrebări şi niciun răspuns de la autorităţi

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat