FOTO Autostrada Orăştie - Sibiu, aproape gata în zona de ocolire a Sebeşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările la nodul rutier de la Lancrăm sunt avansate. Foto Eduard Schneider

Locuitorii din Sebeş mai au foarte puţin de aşteptat până ce vor scăpa de traficul infernal ce sufocă în prezent oraşul. Dacă promisiunile reprezentanţilor CNADNR se adeveresc, autostrada care ocoleşte oraşul va fi gata în septembrie.

În imaginile aeriene realizate de Eduard Schneider, se poate observa că lucrările în zona nodului rutier de la Lancrăm, care va face legătura între DN 1 şi autostrada Orăştie –Sibiu sunt foarte avansate. Prcatic mai este nevoie de realizarea ultimelor legături între autostradă şi drumul naţional, şi de turnarea ultimelor straturi de asfalt.

Până în prezent, „traficul greu” care traversa România de la vest la est, de la Arad la Bucureşti, trecea inevitabil prin centrul oraşului Sebeş, ducând la supraaglomerarea circulaţiei în oraş. Înzilele de maxima afluenţă, Sebeşul este tranzitat de peste 40.000 de autovehicule.

Senatorul PNL Teodor Atanasiu a anunţat vineri, 9 august, într-o conferinţă de presă că „în luna septembrie se vor recepţiona cei 40 de km din tronsonul de autostradă Orăştie-Vinţişoara (30 de km), plus centura Sebeşului, care este încă 10 km”. Tot din septembrie cei care vor veni din direcţia Cluj - Alba Iulia, vor putea folosi nodul de la Lancrăm şi centura Sebeşului pentru a ieşi spre Sibi sau spre Orăştie.

Firma care se ocupă de tronsonul I al autostrăzii Orăştie - Sibiu, “Strabag”, va finaliza lucrările la 1 septembrie, astfel că din data de 2 septembrie se poate circula pe autostradă. Acest segment are 24 de kilometri, are o valoare de proiect de 551.041.792,37 lei şi se continuă de la joncţiunea cu autostrada dată în funcţiune de la Deva la Orăştie, de 30 de kilometri. Trosonul Vinţu de Jos – Cut are o lungime de 19 km şi costă 377.780.208 lei (aproximativ 87,8 milioane de euro). 

Lucrările pe tronsonul II şi IV ar urma să fie finalizate până la sfârşitul anului 2013, în timp ce tronsonul III unde există problem cu alunecările de teren va fi terminat până cel mai târziu în primăvara anului 2014.

Mai multe pentru tine:
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Prințesa neglijată din Dubai s-a logodit cu un rapper celebru, după ce i-a cerut soțului divorțul pe Instagram
Theo Rose a dat din casă! Ce face Anghel Damian când rămâne singur cu băiețelul lor, Sasha Ioan? Câți copii își mai doresc cei doi?! „Parcă tot un băiețel…”
Mihaela Rădulescu, prima vizită în România după moartea lui Felix. Alături de cine a fost surprinsă și ce detaliu a atras atenția tuturor
O cunoscută agenţie de turism din România a fost vândută unui touroperator maghiar
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Criza din Coaliție ajunge la Cotroceni. Liderii coaliţiei se întâlnesc cu Nicușor Dan, după amenințările lui Bolojan cu demisia și amânarea reformei în administrație
Mara Bănică a slăbit 20 de kilograme după Asia Express. Ce dietă a urmat: „Nu mai eram ce trebuie” Vedeta, confesiuni din emisiune: „Oamenii nu s-au așteptat”