Fostul prim-secretar Ion Savu, general de securitate la conducerea judeţului Alba. Care au fost „realizările“ ultimilor ani ai regimului comunist

Ion Savu a fost prim-secretar al comitetului judeţean al PCR Alba în perioada 1984 – 1989. Nu s-a remarcat prin acţiuni controversate, fiind preocupat, în principal, de şantierele de construcţii şi fabricile existente în judeţ. A predat puterea paşnic revoluţionarilor în decembrie 1989 şi s-a retras în Bucureşti unde trăieşte şi astăzi.

Ion Savu a fost trimis de Nicolae Ceauşescu să preia conducerea Consiliului Judeţean Alba al PCR în 1984. Savu era la momentul respectiv general de securitate şi fost şef al persoanlului din PCR. „A fost perceput ca un om modest, care ajuta oamenii. Din aceste motive, la realegerea sa din 1988, votul a fost aproape real. A ajutat şi susţinut mult echipa locală de fotbal. Era un tip liniştit, fără dinamică, la locul lui“, a spus Mihai Babiţchi, liderul Revoluţiei din 1989 de la Alba Iulia. 

În decembrie 1989, Ion Savu a stat în sediul comitetului judeţean de partid în perioda de început a Revoluţiei, după care a predate puterea revoluţionarilor. „Am fost surprinşi în dimineaţa în care ne-am adunat pe scările sediului comitetului judeţean că a acceptat să stea de vorbă cu noi. După ce ne-a predate puterea a mai stat în clădire trei zile. La un moment dat am decis să fie arestat, dar l-am eliberat după şapte zile. Ulterior a plecat la Bucureşti, unde, s-a întâlnit cu Ion Iliescu şi a rămas acolo“, a afirmat Mihai Babiţchi. Ioan Savu nu s-a mai întors în Alba decât ocazional. 

O ultimă apariţie public a fost în 2008 când a participat la aniversarea a 40 de ani de la înfiinţarea judeţului. La evenimentul similar din 2013, când s-au sărbătorit 45 de ani, nu a fost prezent din motive de sănătate. Savu are acum 87 de ani.

La ultima apariţie publică a oferit un interviu presei locale despre perioada cât s-a aflat la conducerea judeţului, din care relatăm cele mai importante declaraţii:

„Am venit cu mare plăcere în Alba, în 1984. Ştiam câte ceva din judeţ şi am văzut după câteva luni că judeţul Alba a progresat mult de la înfiinţarea lui în 1968, în industrie, în agricultură, în cultură, în toate domeniile s-au făcut multe. S-au făcut şi în domeniul edilitar-gospodăresc, locuinţe şi fabrici, modernizări de uzine, s-au făcut multe lucruri bune. Cu regret trebuie să spun că unele lucruri care erau frumoase şi în care oamenii au investit muncă, capital şi energie au dispărut sau sunt pe cale de dispariţie. Obiectivul cel mai important care mi s-a părut mie când am venit în Alba era uzina de la Cugir, cu producţia de maşini de spălat, de maşini de cusut, producţia industriei de apărare unde lucrau peste 18.000 de muncitori. E un lucru, după părerea mea, negativ ce s-a întâmplat în ultimii ani: se putea ţine un echilibru, aşa, să meargă înainte, să schimbe tehnologii, să bage ceva să se lucreze aici.

Al doilea aspect care cred că nu s-a făcut suficient şi s-a renunţat cu mare uşurinţă e investiţia mare în minerit făcută în Roşia Poieni şi la Zlatna. Aici lucrau 5.000 de oameni, din câte ştiu eu în perioada respectivă producţia de cupru a României era în jur de 2.500-2.600 tone, iar ca să satisfacă nevoile electronice, electrotehnice ale industriei, era nevoie cam de 5.000-5.500 tone de cupru. Diferenţa asta trebuia s-o acopere Zlatna şi Abrudul. S-au cheltuit bani, energie, muncă, şi în momentul când ajunsesem să începem să producem s-a produs evenimentul, schimbările politice au intervenit, ca să aflu acum, să văd cu ochii mei că pe aceste locuri s-a lichidat tot. 

Cel mai important lucru realizat cât am condus judeţul a fost canalizarea din municipiul Alba Iulia. Canalul colector care tranversa Alba de la Nord la Sud era subdimensionat şi nu putea să preia toată apa de la blocurile şi construcţiile noi. A fost o construcţie pe care nu gândeam şi n-am crezut, că e gata în 6 luni. Asta a fost o mare satisfacţie a mea pentru că am reuşit să dăm o perspectivă în construcţiile de locuinţe. 70-80% din timpul meu de muncă l-am petrecut pe şantier, împreună cu constructorii, proiectanţii, cu oamenii care lucrau în domeniul instalaţiilor electronice, electrotehnice. Aveam marea bucurie să asist la acest moment când Alba va reuşi să dea 2.000 de tone de cupru, producţia de care avea nevoie România. Păcat, s-a investit atâţia bani şi acum e pe nivel zero.

Cu toate că Alba nu e o zonă agricolă dezvoltată, nu e un pământ cu o fertilitate asemănătoare zonelor din sudul ţării, marea satisfacţie a mea a fost că în anul 1986 Alba a fost pe locul 2 la producţia de grâu din România. Nu la producţiile exagerate care se cereau de la Centru, la producţiile reale: primul loc a fost Ialomiţa, pe locul 2 judeţul Alba.”