Fost primar din Alba condamnat la 3 ani de închisoare pentru fraudă din fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sentinţa a fost pronunţată de Judecătoria Blaj. Foto Arhivă Adevărul

Fostul primar al comunei Mihalţ din judeţul Alba a primit a doua condamnare la închisoare pentru fraudă din fonduri europene. Ioan Toma Cârnaţ a primit 3 ani de închisoare cu suspendare la Judecătoria Blaj.

Ioan Toma Cârnaţ a fost primar în Mihalţ în perioada 2000 - 2004 a fost trimis în judecată în iulie 2012 de procurorii DNA Alba Iulia. Potrivit rechizitoriului, la data de 12 mai 2011, inculpatul , referent în cadrul Primăriei comunei Mihalţ, în scopul de a obţine pe nedrept sume de bani acordate din Fondul European pentru Garantare în Agricultură cu titlu de plăţi directe pe suprafaţă pentru anul 2010, a prezentat la Agenţia de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură, Centrul Judeţean Alba, un contract de închiriere falsificat.

În contract a consemnat în mod eronat că Asociaţia de Păşunat şi a Crescătorilor de Animale ,,Târnava” Mihalţ, al cărei preşedinte era inculpatul Cârnaţ Toma Ioan, a închiriat de la Primăria comunei Mihalţ suprafaţa de 794,66 ha de păşune. De asemenea, inculpatul a completat şi a semnat inclusiv cererile pentru transfer de exploataţie a terenului respectiv de la trei fermieri către asociaţia pe care o reprezenta.

În această modalitate, asociaţia condusă de inculpat a încasat pe nedrept suma de 776.483,65 lei reprezentând plăţi directe pe suprafaţă pentru anul 2010, sumă cu care Agenţia pentru Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură – Centrul Judeţean Alba s-a constituit parte civilă în procesul penal. Fostul primar din Mihalţ a mai fost trimis în judecată de procurorii DNA în decembrie 2011 pentru acuzaţii similare. A fost condamant la începutul lunii octombrie 2012, definitiv, de Curtea de Apel Alba Iulia, la 6 luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei.

Minuta Judecătoriei Blaj:

Condamnă inculpatul CÂRNAŢ TOMA IOAN, ocupaţia referent în cadrul Primăriei comunei Mihalţ, la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor. Constată că infracţiunea pentru care inculpatul a fost judecat în prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin s.p. nr. 67/2012 pronunţată de Judecătoria Blaj, definitivă prin d.p. nr. 1032/4.10.2012, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia. Anulează supendarea condiţionată a executării pedepselor, dispusă prin s.p. nr. 67/2012, pronunţată de Judecătoria Blaj. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare stabilită prin s.p. nr. 67/2012, pronunţată de Judecătoria Blaj, şi repune în individualitatea lor cele două pedepse componente: de 2 luni închisoare, aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288 alin.1 Cod penal; de 6 luni închisoare, aplicată inculaptului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 18 indice 1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000. Contopeşte pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 67/2012, pronunţată de Judecătoria Blaj, de 2 luni închisoare, respectiv de 6 luni închisoare, cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, de 3 ani închisoare, stabilind drept pedeapsă rezultantă pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, pe perioada unui termen de încercare de 6 ani. Menţine sechestrul instituit prin ordonanţa nr.222/P/2011 din data de 27.04.2012 a DNA Serviciul Teritorial Alba Iulia asupra sumei de 375.375,09 lei din contul bancar al Asociaţiei de păşunat şi a crescătorilor de animale „Târnava” Mihalţ. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Centrul Judeţean Alba, cu sediul în Alba Iulia, str. Moţilor, nr.112, jud. Alba şi, în consecinţă, obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente Asociaţia de păşunat şi a crescătorilor de animale „Târnava” Mihalţ, cu sediul în Mihalţ, nr.336, jud. Alba, să plătească părţii civile suma de 776.483,65 lei reprezentând despăgubiri materiale, Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 15.11.2012.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA