Decizie de eliberare condiţionată pentru interlopul Claudiu Sibişean, unul dintre cei mai celebrii infractori din Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Claudiu Sibişean ar putea fi eliberat dacă Tribunalul Alba va respinge contestaţia procurorilor DIICOT

Unul dintre cei mai cunoscuţi infractori din Alba, Claudiu Mircea Sibişean, fost lider al lumii interlope din oraş, ar urma să fie eliberat condiţionat. Judecătoria Aiud a admis în 1 noiembrie 2017 propunerea comisiei speciale din cadrul Penitenciarului Aiud privind lăsarea în libertate a condamnatului.

Claudiu Sibişean beneficiază de prevederile avantajoase ale legii privind recursul compensatoriu potrivit cărora un deţinut care este închis în spaţii necorespunzătoare beneficiază de un câştig de 6 zile la fiecare 30 de zile de detenţie.

”Admite propunerea Comisiei de propuneri pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarul Aiud privind condamnatul Sibişean Mircea Claudiu, deţinut în executarea pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 170/2016 a Judecătoriei Alba Iulia. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei numărul 196/2016 emis de Judecătoria Alba-Iulia atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor articolului 104 al.2 Cod penal. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare”, se afirmă în minuta deciziei de la Judecătoria Aiud. Condamnatul va mai rămâne la închisoare o perioadă, doarece un procuror din cadrul DIICOT Alba Iulia a contestat decizia de la Judecătoria Aiud. Hotărârea definitivă va fi pronunţată în perioada următoare la Tribunalul Alba.

Claudiu Sibişean, liderul unei grupări infracţionale din Alba, a fost condamnat la 7 ani de închisoare în 2014. A fost judecat pentru constituirea unei grupări infracţionale, având ca scop obţinerea de beneficii materiale din şantaj, trafic de fiinţe umane, folosind, pentru a-şi impune voinţa, violenţa, producerea de scandaluri ori lipsirea de libertate în mod ilegal. Este vorba despre aşa-zisa grupare ”Sibişean”, implicată înainte de anul 2005 în activităţi infracţionale săvârşite cu violenţă în Alba Iulia. 12 inculpaţi au fost condamnaţi la un total de 45 de ani de închisoare.

La momentul condamnării acesta era plecat din ţară, fiind prins şi adus, în România, în august 2015. În anul 2016, pedeapsa acestuia a fost mărită la 8 ani, ca urmare a finalizării unui nou proces în care era judecat. La realizarea propunerii de eliberare condiţionată, comisia din penitenciar a luat în calcul şi perioada cât condamnatul a fost în arest preventiv în perioada anchetei desfăşurată de DIICOT şi BCCO.

Citiţi şi:

Cum acţionează un escroc care vrea să înşele prin metoda „Accidentul“. Povestea unei tentative, relatată de o victimă: „Era o voce de bărbat, plângând“

FOTO VIDEO Protest faţă de modificarea legilor justiţiei la Alba Iulia. Oamenii au scandat ”PSD, ciuma roşie” şi ”DNA să vină să vă ia”

Comandorul american de origine română care a distrus şase avioane japoneze în opt minute. I se spunea „Indestructibilul“

VIDEO Cum se aeriseşte corect caloriferul. Sfaturi pentru un randament maxim al instalaţiei de căldură

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”