Cum să îţi distrugi viaţa la 19 ani: închisoare cu executare pentru tâlhărie asupra unui vârstnic pe stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O faptă de tâlhărie i-a adus unui tânăr în vârstă de 19 ani din Cugir o pedeapsă de 3 ani de închisoare în regim de detenţie.

Victima acestuia este un vârstnic de 63 de ani, care s-a prezentat la Poliţie, în data de 18 octombrie 2019, şi a reclamat că în seara precedentă, în timp ce se afla pe o stradă din Cugir, a fost abordat de doi tineri care l-au bruscat şi i-au sustras, din buzunar, suma de 1.300 de lei.

În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti, persoanele bănuite de săvârşirea faptei au fost identificate, acestea fiind un tânăr de 19 ani şi un minor de 14 ani, ambii din Cugir. Pe numele lor a fost întocmit dosar penal, pentru tâlhărie calificată, iar poliţiştii i-au reţinut, pentru o perioadă de 24 de ore.

Ulterior au fost prezentaţi în faţa procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, iar majorul a fost prezentat în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Alba Iulia, care a dispus cercetarea sa în stare de arest preventiv, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile. Inculpatul major, S. Marian, am fost trimis în judecată şi a fost condamnat la Judecătoria Alba Iulia.

”Obligă inculpatul S. M., la plata despăgubirilor civile către partea civilă în cuantum de 1,300 lei cu titlu de daune materiale. Obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 600 lei, din care suma de 500 lei în cursul urmăririi penale şi suma de 100 lei în cursul judecăţii şi a camerei preliminare”, se afirmă în minuta deciziei Judecătoriei, din data de 7 februarie 2020

Mai multe pentru tine:
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate