Cum funcţionează înşelăciunea „Regele Cioabă“. „Casa Regală“: „E prima oară când auzim de chestia asta“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Infractorii inventează permanent noi metode a de înşela oamenii naivi. Ultima găselniţă în materie de înşelăciuni este metoda „regele Cioabă”. Aceasta se adaugă metodelor mai vechi denumite popular „acidentul” sau „cartela telefonică”.

Numele defunctului rege Cioabă este folosit pentru a obţine bani prin metode ilegale. Procedura aplicată de infractori este destul de simplă şi, la o primă analiză, doar persoane naive sau în vârstă pot cădea în capcană. Cu toate acestea, există destule victime care au fost înşelate în acest fel cu zeci de mii de lei. 

Înşelăciunea prin metoda „Regele Cioabă” se aplică, în general, de către doi sau trei infractori. Gruparea acostează femei pe stradă, la care observă bijuterii la vedere, şi sub pretextul pomenii Regelui Cioabă le oferă în dar aşa-zise bijuterii dintr-un metal galben, despre care susţin că este aur. Una dintre persoanele din grupare îi pune victimei un lanţ din metalul galben la gât şi îi face descântece. În timpul acestor activităţi, ceilalţi infractori îi desfac victimei bijuteriile reale, pe care le învelesc într-un material textil. La final, victima primeşte „pachetul” în care crede că se află bijuterile ei cu recomandarea să nu il deschidă până acasă. Când ajunge la domiciliu, persoana îşi dă seama că a fost înşelată pentru că în pachet găseşte monezi de 50 de bani sau alte obiecte din metal. Rămâne doar cu lănţişorul din metal galben de la gât, care nu are nicio valoare.

"Casa regală” Cioabă: "noi nu avem nicio legătură"

În general, la fel ca în cazul celorlalte metodede înşelăciune, autorii rămân necunoscuţi. Poliţiştii din Alba au reuşit, însă, să rezolve un astfel de caz în urmă cu câteva luni când au reţinut trei femei şi un bărbat, cu vârste între 19 ani şi 31 ani, din Vâlcea care au înşelat şapte persoane din Alba Iulia prin sustragerea de bijuterii în valoare totală de 42.700 lei. Dosarul este, în prezent, în faza de judecată. Poliţiştii din Alba au, însă, în cercetare mai multe dosare de înşelăciune prin metoda „Regele Cioabă”, „accidentul” sau „cartela telefonică” în care nu s-au descoperit încă autorii. 

„În aceste tipuri de înşelăciune, victime sunt, în principal, persoane vârstnice, atât de sex masculin, cât şi de sex feminin. Recomandăm cetăţenilor să nu curs niciunei solicitări venite din partea unor persoane necunoscute”, afirmă Luminiţa Prodan, purtător de cuvânt al IPJ Alba. Reprezentanţii „casei regale” Cioabă afirmă că nu au nicio legătură cu aceste infracţiuni. ”E prima oară când auzim de chestia asta. Noi nu am făcut niciun fel de astfel de promoţii, să aibă lumea grijă, sigur e vorba despre nişte oameni care au găsit o modalitate să înşele lumea, noi nu ştim nimic de asta”, a declarat Dan Cioabă, regele romilor din România.

„Accidentul” şi „cartela telefonică”

Înşelăciunea prin metoda „accidentul”, mai veche şi mult mai întâlnită, presupune un apel telefonic la victime care sunt convinse să dea o sumă de bani în contextul unor accidente rutiere în care au fost implicate rude ale persoanelor apelate. Infractorii se prezintă drept avocaţi care ar urma să reprezinte în faţa autorităţilor persoanele care au fost implicate în accident. De multe ori, autorii înşelăciunilor de acest fel au fost sau sunt deţinuţi care apelează din închisoare, iar banii sunt primiţi de către complici ai acestora care se deplasează pe teren. 

O altă metodă de înşelăciune des întâlnită este “cartela telefonică”. Infractorii sună victimele şi le anunţă că au câştigat un premiu foarte mare, în general sume de mii sau chiar zeci de mii de euro. Pentru a intra în posesia premiului, partea vătămată trebuie să cumpere mai multe coduri valorice de reîncărcare şi să achite mai multe comisioane într-un cont specificat de autorul înşelăciunii. Şi în aceste cazuri, poliţia recomandă să nu se dea curs instrucţiunilor primite telefonic de la persoane necunoscute, care pretind că ar avea calităţi oficiale. De asemenea, cetăţenii sunt sfătuiţi să nu ofere date cu caracter personal prin intermediul convorbirilor telefonice, indiferent de calitatea invocată de interlocutorul de la capătul firului.

Citiţi şi:

Raiul de la Mănăstirea Dumbrava, locul unde sunt îngrijiţi 200 de copii abandonaţi şi bătrâni singuri

Cum dispar ţapinarii din Apuseni. Meseria moare, paradoxal, tocmai din cauza exploatării intensive a pădurilor

Satul din Alba, unic în România, care se gospodăreşte singur, după ideea genială a unor ţărani. Oamenii îşi fac poduri, repară străzi, biserică şi îşi ajută săracii

Mai multe pentru tine:
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Toamnă neobișnuit de caldă: meteorologii anunță temperaturi peste normal până la sfârșitul lunii noiembrie
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Războiul care nu se mai termină. Putin se închide în propria fortăreață, iar Ucraina schimbă regulile jocului
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău