Cum au fost maghiarizate numele românilor din Ardeal la sfârşitul anilor 1800. Avram Iancu a devenit Iank Abraham
0Elevii români care urmau, la sfârşitul anilor 1800, şcoli maghiare se trezeau cu numele maghiarizat. „Tehnica“ nu-i ocolea nici pe recruţi, care intrau în armată cu un nume şi se lăsau la vatră cu altul.
În 1897, Parlamentul din Budapesta a votat legea maghiarizării numelor oraşelor şi satelor româneşti din Transilvania. Multe localităţi cu sufixul „u” au rămas fără el. Vă prezentăm câteva exemple din zona Munţilor Apuseni: Albacu a devenit Albac şi pe urmă Fehervölgy, Buciumu a devenit Bucium apoi Bucsóny, Câmpeniu a devenit Cîmpeni apoi Topánfalva, Ponorelu a devenit Ponarel apoi Ponorel, Sohodolu a devenit Sohodol, apoi Aranzosszohodol, Peleşu a devenit Peleş apoi Peles, Cărpinişiu a devenit Cărpiniş apoi Abrudkarpenyes, Lăpuşu a devenit Lăpuş (Arieşeni) apoi Lepus, Mogoşu a devenit Mogoş, apoi Mogos.
Eliminarea elementelor caracteristice numelor româneşti
Un an mai târziu, în 1898, a apărut lucrarea lui Simon Telekes: „Cum să maghiarizăm numele de familie”. În baza acestei lucrări s-au găsit cele mai perfide căi de maghiarizare a numelor româneşti, a căror consecinţe le trăim şi astăzi. Elevii care urmau şcoli maghiare se trezeau cu numele maghiarizat: Avram Iancu devine Iank Abraham.
În armată recrutul intra cu nume românesc şi la lăsarea la vatră îl avea maghiarizat: Furduiu Dumitru a devenit Fúrdui Demeter, Furduiu Ioan a devenit Fúrdui Ianoş, Furduiu Nicolae a devenit Fúrdui Miklos. După cum se vede a fost eliminat sufixul „u” şi s-a pus accent pe prima silabă a numelui de familie.
Documentele de arhivă cercetate de profesorul Ilie Furduiu pentru studiul „Momente din lupta românilor împotriva maghiarizării înainte de 1918“ , ne ajută să aflăm cum au fost maghiarizate numele românilor din Ardeal. În prezent întâlnim atât numele românesc cât şi cel maghiarizat:
Ancău – Anca, Ardeleanu – Ardelean, Albu – Alb, Abrudeanu – Abrudean, Aiudeanu – Aiudean, Aronu – Aron, Adamoviciu – Adamovici, Baicu – Baic, Balosu – Balos, Barbu – Barb, Beldeanu – Beldean, Beleiu – Belei, Berindeiu – Berindei, Bârluţiu – Bârluţ, Bârzu – Bârz, Boariu – Boar, Bolunduţiu – Bolunduţ, Breazu – Breaz, Briciu – Brici, Bugnariu – Bugnar, Bumbu – Bumb, Boieriu – Boer, Boncuţiu – Boncuţ, Buzgariu – Buzgar, Blagu – Blag, Botariu – Botar Boancăşiu – Boancăş, Bartocu – Bartoc, Burzu – Burz, Bobariu – Bobar, Boldu – Bold, Barţiu – Bariţ, Bogdanu – Bogdan, Cacoveanu – Cacovean, Cadariu – Cadar, Cărpinişanu – Cărpinişan, Câmpeanu – Câmpean, Cernăianu – Cernăian, Ciorogariu- Ciorogar, Cipariu – Cipar, Cişmaşu – Cişmaş, Ciurariu – Ciurar, Cârnaţiu – Cârnaţ, Cojocaru – Cojocar, Comăniciu – Comănici, Coşeriu – Coşer, Covaciu – Covaci, Craiu – Crai, Crăciuneanu – Crăciunean, Creţiu – Creţ, Cucerzanu – Cucerzan, Curuţiu – Curuţ, Coroiu – Coroi, Ciobanu – Cioban, Corlaciu – Corlaci, Cuteanu – Cutean, Chirtopu – Chirtop, Cotişelu – Cotişel, Crişanu – Crişan, Coroianu – Coroian, Danciu – Danci, Dăianu – Dăian, Deceanu – Decean, Dogariu – Dogar, Doţiu – Doţ, Drăghiciu – Drăghici, Drăgoiu – Drăgoi, Dreghiciu – Dreghici, Dumitraşu – Dumitraş, Davidu – David, Dragoşu – Dragoş, Drăganu – Drăgan, Fleşeru – Fleşer, Furduiu – Furdui, Fiţiu – Fiţ, Fişteriu – Fişter, Fărcaşiu – Fărcaş, Fodoru – Fodor, Grosu – Gros, Gomboşiu – Gomboş, Grozavu – Grozav, Giurgiu – Giurgi, Glodariu – Glodar, Haţeganu – Haţegan, Horhoiu – Horhoi, Henegariu – Henegar, Hanganu – Hangan, Haneşiu – Haneş, Haiducu – Haiduc, Hanganu – Hangan, Iancu – Ianc (Iank), Ilieşiu – Ilieş, Huţiu – Huţ, Ienciu – Ienci, Indreiu – Indrei, Jeleriu – Jeler, Jurju – Jurj, Jinariu – Jinar, Joldişiu – Joldiş, Leahu – Leah, Lucaciu – Lucaci, Lupu – Lup, Leheneanu – Leheni, Lungu – Lung, Lupuţiu – Lup, Lobonţiu – Lobonţ, Lazăru – Lazăr, Macoveiu – Macavei, Mateiu – Matei, Mărgineanu – Mărginean, Miheţiu – Miheţ, Mocanu – Mocan, Mogoşanu – Mogoşan, Morariu – Morar, Munteanu – Muntean, Marcu – Marc, Mureşanu – Mureşan, Micu – Mic, Mihu – Mih, Morcanu – Morcan, Matesu – Mateş, Moguţiu – Moguţ, Nanu – Nan, Neagu – Neag, Novăceanu – Novăcean, Neamţu – Neamţ, Nemeşiu – Nemeş, Olariu – Olar, Oniciu – Onici, Oneţiu – Oneţ, Olteanu – Oltean, Opincariu – Opincar, Opreanu – Oprean, Ordeanu – Ordean, Orăşanu – Orăşan, Oţoiu – Oţoi, Păcurariu – Păcurar, Pătruţiu – Pătruţ, Popoviciu – Popovici, Puşcaşiu – Puşcaş, Poienariu – Poienar, Pruneanu – Prunean, Podariu – Podar, Potinteiu – Potintei, Pavenu – Paven, Poganu – Pogan, Purcelu – Purcel, Puşcariu – Puşcar, Plicul – Plic, Râsteiu – Râstei, Rusu – Rus, Radu – Rad, Raţiu- Raţ, Roşianu – Roşian, Rotariu – Rotar, Raiu – Rai, Sârbu – Sârb, Salcău – Salcă, Sântimbreanu –Sântimbrean, Străjanu – Străjan, Sasu – Sas, Sitaru – Sitar, Surdu – Surd, Stanu – Stan, Scrobu – Scrob, Suciu – Suci, Şerbu – Şerb, Ştefănuţiu – Ştefănuţ, Şortanu – Şortan, Stiopu – Stiop, Fătu – Făt, Târnoveanu – Târnovean, Trifu – Trif, Tătaru – Tătar, Turcu – Turc, Ursu – Urs, Voicu – Voic, Văcariu – Văcar, Vlaicu – Vlaic, Vârtanu – Vârtan etc.
Din exemplele de mai sus constatăm că autorităţile vremii au suprimat sufixul „iu” sau „u”, care era caracteristic numelor româneşti. În 1907, Anton Husza-Herskovitz a tipărit, pentru guvernul maghiar, cartea „Românii din Ungaria”. În lucrare se dau sfaturi guvernanţilor cum să-i maghiarizeze pe români folosind cele mai draconice metode şi restricţii pentru: biserici, şcoli, presă. (Articol scris în colaborare cu NICU NEAG)