Cui aparţine vina majoră în cazul morţii unei fetiţe lovite cu maşina. Şoferul, responsabil doar un sfert

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Minora a fost transportată la spital, dar a decedat la puţin timp. Foto Arhivă Adevărul

O tragedie petrecută în urmă cu aproape doi ani în comuna Scărişoara, din Munţii Apuseni, face obiectul unui proces penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă.

Victimă a fost o fetiţă în vârstă de 1 an şi 7 luni, care a fost accidentată mortal de remorca tractată de un tractor pe data de 1 aprilie 2019. În cursul anchetei s-a stabilit că minora a fost lăsată nesupravegheată de către tatăl ei, a mers în spatele remorcii, unde a fost acroşată, copila decedând la spitalul din Câmpeni.

Tragedia a avut loc chiar în curtea locuinţei familiei acesteia şi s-a produs în timp ce un şofer din localitate, care deţine un tractor şi o remorcă, efectua manevre de intrare cu autovehiculul, cu spatele, pe poarta proprietăţii. Magistratul care a judecat dosarul la instanţa de fond, Judecătoria Câmpeni, a considerat că şi tatăl minorei ar fi trebuit cerecetat penal şi trimis în judecată. Parchetul a decis trimiterea în judecată doar a şoferului în vârstă de 35 de ani.

”Cu referire la vinovăţie, în prezenta cauză, cel mult se va reţine culpa simplă, respectiv o neglijenţă din partea inculpatului, însă aceasta într-un procent foarte scăzut prin raportare şi la o eventuală culpă a celorlalte persoane majore care se aflau în perimetrul de lucru şi care trebuiau să asigure supravegherea minorei. Culpa care se reţine în sarcina inculpatului are în vedere faptul că acesta nu a verificat în prealabil perimetrul unde urma să-şi desfăşoare activitatea şi a considerat că cele două persoane majore au înlăturat orice stare de pericol ca şi factor de risc, pentru asigurarea animalelor, persoanelor şi a bunurilor”, a precizat magistratul în hotărârea pronunţată pe data de 7 decembrie 2021.

Şoferul a fost condamnat la 10 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de 2 ani. A recunoscut fapta şi a precizat că manevra de deplasare cu spatele a efectuat-o printre o camionetă şi o macara pentru ridicat lemne, fiind concentrat asupra manevrei pe care o desfăşura, moment în care a fost solicitat să oprească pentru că a acroşat copilul.

Tatăl, principalul vinovat 

Judecătorul a considerat că şoferul este vinovat în procent de 25%, în timp ce tatăl minorei are un grad de vinovăţie de 75%. 

”Culpei inculpatului i se asociază în mare măsură şi culpa reprezentantului legal al minorei în persoana tatălui acesteia, în condiţiile în care acesta nu şi-a respectat obligaţia prev. la art. 32 alin. 1 lit. „a” din Legea 272/2004, respectiv de a asigura supravegherea minorei. O astfel de obligaţie trebuia îndeplinită cu mult mai multă grijă prin raportare la vârsta minorei care încă nu împlinise doi ani, astfel că ea era total dependentă de părinţii săi. Dependenţa şi ataşamentul faţă de tată a determinat-o pe minoră să părăsească locul unde aceasta a fost lăsată, respectiv lângă un tractoraş de jucărie şi să traverseze perimetrul curţii prin spatele remorcii tractorului, pentru a putea ajunge pe partea opusă unde se afla tatăl său”, se mai susţine în hotărâre. 

Magistratul indică faptul că tatăl ar fi trebuit şi el cercetat penal: ”Faptul că tatăl minorei nu a fost cercetat penal în cauza de faţă, nu poate să excludă participarea acestuia la producerea rezultatului, respectiv la decesul fiicei sale. O astfel de situaţie va putea fi analizată ulterior, în cadrul unei eventuale anchete penale care se poate derula faţă de aceasta. Lipsa anchetei penale faţă de reprezentantul legal, în condiţiile în care atitudinea acestuia de nepăsare sau lipsă de pregătire şi diligenţă a condus la decesul fiicei sale, nu poate duce la transferarea vinovăţiei exclusiv în sarcina inculpatului”. 

Valoarea daunelor morale a fost condiţonată tot de procentul de vinovăţie stabilit în culpa tatălui. Cei doi părinţi şi un frate al minorei ar urma să primească fiecare suma de 12.500 de lei. Hotărârea Judecătoriei Câmpeni a fost contestată de cei doi părinţi ai minorei.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Cum se luptă un om de afaceri în justiţie cu abuzurile Poliţiei Locale din Alba Iulia

Om al străzii neidentificat, omorât în bătaie de doi tineri de 16 şi 19 ani. Pedepsele primite de agresori

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”