Crăciunul de criză din 1930 într-o scenetă din presa vremii: „Stomacu’ nu cunoaşte şomaju“

„Crăciunul de criză“ apare într-un articol din 28 decembrie 1930, în ziarul „Realitatea Ilustrată“, sub forma unei scenete. „Personagiile“,  după cum le spune autorul, sunt coana Luxita şi madame Veturia,  iar regizorul este chiar Crăciunul.

Personajele scenetei şi figuranţii aduc în prim plan problemele sociale din anii crizei economice interbelice: scumpirile repetate, şomajul, povara impozitelor. Repetă obsesiv cuvântul criză şi se împacă cu idea că s-au dus vremurile în care cu un pumn de bani cumpărai o căruţă de marfă.

Reproducem mai jos sceneta din articolul semnat în urmă cu 82 de ani de Norim. Intertitlurile aparţin redacţiei. 

„– Îţi spuneam, dragă maser, toate-s scumpe foc. Untul, parigzamplu, ca să vezi, aproape că s’a dublat din iarna trecută. Nu că traiesc doar din el, dar stai să vezi. Băeţaşule, câte parale e untu?

– 240 chilogramu, coniţă.

– Ai văzut, maserica dragă? Să nu-i strângi de gat? În loc să-ţi iei şi tu, ca olu’ ceva untişor, să tavălşti în el în tigaie un caşcavalet sau o branzişoară, trebuie să te-dnopi cu untură… Baete, ia nu mai curgă-ţi ochii dupa servanta aia. Pune doua chilograme de unt, da’ vezi, fără zeamă… (…)

– Cu curcanii cum stai?

– Pai să vezi. Al meu mi-a adus numai şase, ca e criză, dragă, şomaj, zice el.

– Ba eu tai un porc şi cu trei curcani cari i-am îndopat în porumb înmuiat în rachiu, cred c’o scot la capăt. Ce să faci, masero scumpă, trebue să te mulţumeşti cu ce ai, ca de, e criză, cum spuneai, şomaj…

„Stomacu’ nu cunoaste somaju“

– Pune-mi şi mie, băete, cinci chilograme de zahăr de 4

Criza, criza, da stomacu’ nu vrea să ştie 

– – Zaharu’ e 46, coana, că s’a scumpit stramportu!

– Auzi, mizerabilii!! O sa schimb pravălia, puişorule.

– Toţii suntara oti. Orun’ te-ai duce.

– Pune şapte chile, că două e pentru mama. 

– Nu face Craciunu’ cu voi?

– Da’ de unde. Nebunu’ nici nu vrea s’audă. ( Nebunu’ e soţul care nu-si prea înghite soacra)

– Bine ca mi-ai adus aminte. Băete, cinci cutii de sardele. (Partenerei) Îi plac mamei grozav, ca nu trebue sa le mestece. A mea stă cu mine. A’ncercat Vasilica s-o scoata din casă, dar a vazut el moartea cu ochii. I-aş fi luat eu mai multe, da de’ e criză, şomaj, păcatele noastre, iubita mea serică.

– Da pentru aperitiv ceva mezilicuri nu iei? Criza, criza, da stomacu’ nu vrea să ştie. El nu prea cunoaşte şomaju’. Este? Băete, ia soseşte’ncoace aici cu ceva parizan, o serie de frankfuller şi câteva felioare de lebanvus, aaaşa, şi mai taie de aici puţin salam de Sibiu, niţel şuncă, un kilogram de crenvişi şi câţiva chefali afumaţi, pentru ţuiculiţă, nu altceva, nimic, ca e somaj, baiete, criza.

– Ei dragă maser, ăştia mai cred ca mai sunt timpurile alea, când cu un pum de bani cumpărai o căruţă de marfă. Hehee, s’a schimbătara vremile, nespălatule. Azi cumperi cu o căruţă de parale un pumn de marfă. Criza, mânzule, şomaj, ştii tu ce-i aia?

„Blană-ţi trebuia pă criză, pă şomaj?“

– Ce să ştie, puişorule, că la negustori e bani buluc. Da’ ia să-mi pui mie o cutie de bismangi cu sos de mustar, zece chile de faină, patru de orez. Buun, mai scoate din raft vreo 20 de pachete de ciocolată pentru ăia mici, să să mulţumească şi ei cu mai puţin pe vremile astea de criză.

– Draga maser, m-am speriat, nu altceva. Barbatu’ meu şi-a luat un balton. Paispce mii. Da nici eu nu m-am lasat cu blana, ca râdeau toate maalagioaicele de mine. Treişopt de mii. Am luat una mai eftină, că, de, pe timpurile astea de criză… şomaj… impozite…

– Eu am cumparat o sufragerie, puişorule, mai modestă, de 60.000, că nu-ţi poţi permite nu-i aşa, pe vremurile astea… mă-nţelege mata… Palton mi-am facut de stofă, că blana are şi laptăreasa mea.

– Ia te rog să nu-ncepi cu aproponturile. Ai purtat blană-n viaţa ta?

– Oof. Je man moc cu blană şi fără blană. Blană-ţi trebuia pă criză, pă şomaj?

– Poftim cine vorbeşte. Că fără sufragerie de 60.000, îi cădeau rangul fetii lui Ghioala Cafegioaica. Da cine dracu’ intră la tine-n casă, în loc să fi dat banii pentru şomaj, pentru criză…“. (Articol scris de NICU NEAG)