Contract de 13 milioane de lei pentru construcţia a două staţii de transfer deşeuri în Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean Alba a semnat în 16 septembrie 2014 primul contract de lucrări în cadrul proiectului “Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Alba”. Investiţia se referă la construcţia a două staţii de transfer deşeuri la Tărtăria şi Blaj. Valoarea contractului este de aproximativ 13 milioane de lei.

Câştigătorul procedurii de achiziţie publică prin licitaţie deschisă este asocierea formată din firmele SC Hidroconstrucţia SA Bucureşti (liderul asocierii) – SC Iridex Group Construcţii SRL Voluntari – SC Argif Proiect SRL Piteşti. Valoarea contractului este de 13.048.949,50 lei, fără TVA. Durata de execuţie a celor două staţii de transfer deşeuri este de 15 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor. 

Instalaţiile vor deservi două zone de colectare deşeuri din judeţul Alba. Astfel, prin staţia de la Tărtăria vor fi transferate către viitorul depozit ecologic de la Galda de Jos, deşeurile colectate din zona 2 care cuprinde municipiul Sebeş, oraşul Cugir şi comunele Daia Română, Cut, Şpring, Doştat, Gîrbova, Câlnic, Săsciori, Pianu, Săliştea, Blandiana, Vinţu de Jos, Ceru Băcăinţi, Şibot, Şugag. Staţia de transfer de la Blaj va deservi zona 4 unde sunt arondate municipiul Blaj şi comunele Cergău, Cenade, Valea Lungă, Cetatea de Baltă, Jidvei, Şona, Sîncel, Bucerdea Grânoasă, Crăciunelu de Jos, Roşia de Secaş.

Pe cele două amplasamente vor fi realizate staţii de transfer cu descărcare directă şi compactare mobilă. Din punct de vedere tehnic, deşeurile colectate de la populaţie vor fi descărcate printr-o pâlnie metalică direct în containerele de compactare (press-containere), care vor fi utilizate pentru transportul la Centrul de management integrat de la Galda de Jos. Tot în cadrul acestui contract vor fi achiziţionate nouă maşini de transport press-containere, dintre care patru pentru staţia de la Blaj şi cinci pentru instalaţia de la Tărtăria. De asemenea, cele două staţii vor fi dotate cu 12 press-containere cu o capacitate de 24 metri cubi – patru la Blaj şi opt la Tărtăria. Capacitatea instalaţiilor va fi de 33.044 de tone deşeuri pe an în cazul staţiei de transfer de la Tărtăria, respectiv 15.000 tone deşeuri pe an pentru staţia de la Blaj.

Proiectul “Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Alba” are o valoare totală de 48.761.526 euro (212.015.115 lei), fără TVA. În perioada octombrie – noiembrie 2014 vor fi finalizate procedurile de achiziţie publică şi pentru celelalte două contracte de lucrări din cadrul proiectului: “Închiderea depozitelor neconforme de deşeuri din mediul urban din judeţul Alba” şi “Construirea Centrului de management integrat al deseurilor (depozit de deşeuri, staţie de sortare, staţie de tratare mecano-biologică) Galda de Jos”.

Şapte depozite neconforme de deşeuri, închise în Alba cu finanţare europeană

Şase asocieri de firme din ţară şi străinătate vor să construiască centrul de management a deşeurilor din Alba

Mai multe pentru tine:
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi